10.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 18, 2025

Andrei Baciu audiat la DNA în cazul achiziției de vaccinuri împotriva COVID-19

Cele mai citite

Andrei Baciu, care şi-a anunţat luni dimineaţa demisia din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), s-a prezentat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat în dosarul privind achiziţia de vaccinuri împotriva COVID-19, în care prejudiciul ar fi de peste un miliard de euro.

Întrebat de jurnalişti la intrarea în sediul DNA de ce a decis să plece de la conducerea CNAS, Baciu a răspuns: „E o demisie de onoare, cred că e un gest normal şi corect”.

Dosarul vaccinurilor îi vizează şi pe fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri al Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă.

Potrivit DNA, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către CE a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii în numele statelor membre.

Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre, menţionează DNA.

Anchetatorii susţin că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de cinci zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
spot_img
Cick
Ultimele știri

Fiecare român va avea un CPS – Cod Personal de Sănătate

România pregătește introducerea unui „Cod Personal de Sănătate” (CPS), un identificator digital diferit de CNP, destinat exclusiv sistemului medical.Proiectul...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect