Galeria de artă ATU NAC a susținut de curând prima sa lansare de carte: „Balak! Balak! – Șase săptămâni în Maroc”, scrisă de Iuliana Marchian, ghid turistic și travel writer.
Iuliana este și ea la prima carte publicată. Ideea acestei cărți a pornit de la experiența autoarei trăită în Maroc, timp de șase săptămâni. Denumirea de ,,Balak” este explicată în carte și se traduce prin ,,păzea”. Mai exact, oamenii strigau așa când mânau măgarii pe străzile lor strâmte din mediile arabe.
,,Cartea este o adevărată delectare. Ea poate să constituie un ghid real pentru cei care doresc să viziteze această destinație”, ne spune Anda Ionaș.
Iuliana a învățat lucruri cu totul inedite din această experiență: ,,Acolo am învățat foarte mult, dar, în primul rând, să negociez. Marocanii sunt foarte buni negociatori, odată chiar am ieșit plângând dintr-un magazin”, mărturisește autoarea.
Cartea poate fi un jurnal universal al călătorului, după cum ne zice Ioana Pătrășcoiu. ,,Dincolo de faptul că este un jurnal de călătorie, această carte pe mine m-a întors în timp. Ca și iubitor al Marocului, îi mulțumesc Iulianei că mi-a reîmprospătat amintirile, că m-a purtat, iar, prin deșert, printre negustorii insistenți și pe străzile unde circulă măgarii”.
Moderatorul a fost Niu Herișanu, proprietarul galeriei ATU NAC. Invitatele la acest eveniment au fost Ioana Pătrășcoiu, ghid turistic, și Anda Ionaș, profesor universitar în cadrul ULBS.
Autoarea spune că nu se va opri aici. Urmează ca în viitorul apropiat să pregătească și alte surprize, din alte zone la fel de exotice, pentru noi.