Primele zile ale acestei săptămâni vor fi caracterizate de temperaturi mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, care pot ajunge până la 12 grade în Muntenia şi Oltenia, iar de Crăciun valorile din termometre se vor menţine pozitive pe parcursul zilei, în majoritatea regiunilor.
Potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni, publicate luni de Administraţia Naţională de Meteorologie, pentru perioada 22 – 26 decembrie sunt anunţate precipitaţii, la început ploi apoi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
La munte, perioada 21-24 decembrie aduce temperaturi în scădere treptată, media maximelor urmând să fie cuprinsă între -5 şi 0 grade.
În perioada 22 – 26 decembrie se vor semnala precipitaţii, la început mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, apoi doar ninsoare (în general moderate cantitativ) urmând ca intervale cu ninsori slabe să fie posibile şi după data de 26 decembrie.
În Transilvania, temperaturile diurne vor fi în creştere treptată în primele zile ale intervalului de la medii de 4 grade în data de 18 decembrie, spre o medie de 9 grade în 20 decembrie, în timp ce nopţile vor fi reci cu minime medii de -4…-2 grade.
Apoi, până la finalul anului vor fi oscilaţii ale regimului termic de la un interval la altul, astfel media maximelor va fi cuprinsă între 2 şi 6 grade, iar cea a minimelor între -4 şi -1 grad.
În perioada 22 – 26 decembrie, temporar se vor semnala precipitaţii, la început ploi apoi predominant sub formă de ninsoare, însă intervale cu precipitaţii slabe mixte vor fi posibile şi după data de 27 decembrie.