Cuvântul ortodox de duminică

DOMNUL MEU ªI DUMNEZEUL MEU! (Ioan 20.19-31) A trecut Învierea. Vuietul mulţimii alergând de colo colo, nu neapărat în direcţia bună, s-a stins şi am revenit la rumorile noastre cele de toate zilele şi nopţile. Doar Biserica a însoţit pe Hristos în taina revelării Sale şi pentru a înţelege Evanghelia aceasta, a Duminicii zisă a lui Toma, trebuie să ne reamintim că prima ei parte, Ioan 20.19-25, a fost citită în cadrul slujbei Vecerniei din Duminica Învierii, numită şi a Doua Înviere, în cât mai multe limbi străine, douăsprezece în cazurile cele mai dese. Nu e semn de orgoliu intelectual, ci de aducere-aminte că Învierea doboară Babelul şi cheamă Rusaliile. De aducere-aminte a nevoii de Duh Sfânt, ca să înţelegem Învierea, că Taina Învierii Mântuitorului nu este o întâmplare, ci un act al purtării de grijă a lui Dumnezeu, a Proniei Sale. Că Duhul Sfânt este „agentul de lucidizare” a Învierii, soluţia de contrast care developează în memoria istorică a Bisericii lucrurile aşa cum s-au derulat cu adevărat, dar şi în dimensiunea lor eshatologică, viitoare, veşnică. De aici teribilul examen la care Apostolul Toma supune pe Dumnezeu. Cei care mai cred Biserica propovăduitoare a mesajului „crede şi nu cerceta” să caute cu atenţie la Evanghelia aceasta. Ea situează căutarea adevărului despre Dumnezeu în rândurile darurilor pe care Acesta le-a făcut omului. Îndoiala lui Toma vindecă de bigotism şi fanatism religios, dovedeşte disponibilitatea la dialog şi smerenie a Dumnezeului celui Viu. Iar îndoielnicilor le oferă cea mai bună cunoaştere a adevărului legat de existenţa lui Dumnezeu: dialogul cu El. Apostolul Toma are însă ceva special de oferit în dialog. El spusese, la vremea grea a înainte-Patimii Mântuitorului, „să mergem şi noi, să murim cu El”(Ioan 11.16). Descoperirea propriilor limite umane dinaintea lui Dumnezeu ne obligă să fim cinstiţi, oneşti cu Dumnezeu. Să-i adresăm întrebările noastre, născute din zbaterile pe care El le şi ştie. Răspunsul Mântuitorului, care cheamă la atingere de răni (Ioan 20.27), vine în mijlocul Apostolilor, cheagul de preţ al Bisericii. Toma Apostolul ne indică, aşadar, modalitatea şi locul în care ne vindecăm de îndoieli: smerenia şi Biserica. Metodă valabilă până astăzi. Nu conferinţele şi lecturile, nu taberele tematice şi evanghelizările nasc credinţa, cât onestitatea dinaintea Mântuitorului şi părtăşia cu Biserica. Una, sfântă, sobornicească şi apostolică. A trecut Paştele, nu şi tensiunea căutării lui Dumnezeu. Putem să ne vindecăm de invidierea lui Toma plinindu-i metoda. Cu onestitate şi drag de Biserică, trupul cel tainic al lui Hristos. Pr. Constantin Necula