14.1 C
Sibiu
duminică, martie 15, 2026

Compromis FDGR-PNL pe taxa specială pentru terasele din centrul Sibiului – 1 leu în loc de 2. Astrid Fodor este șocată de veniturile realizate de proprietarii de terase din Piața Mare

Cele mai citite

Proprietarii de terase din centrul Sibiului vor plăti o taxă specială de 1 leu/metru patrat/zi din 2024.

Inițiativa a venit din partea aleșilor liberali, prin șeful de grup Adrian Bibu, și a fost susținută în final de primarul Sibiului, Astrid Fodor. Inițial, potrivit proiectului propus de Primăria Sibiu, prin Astrid Fodor, taxa specială ar fi fost de 2 lei/metru patrat/zi. Adrian Bibu a propus ca taxă să fie de 1 leu, deoarece în lunile ianuarie – martie 2024, numărul turiștilor în municipiul Sibiu va fi redus, iar activitatea teraselor se va restrânge.

De altfel, Adrian Bibu spune că a fost informat de reprezentanții Horeca din centrul Sibiului că vor depune un memoriu în acest sens la Primăria Sibiu. O decizie finală privind aplicarea taxei speciale de 2 lei va fi luată, cel mai probabil în aprilie, după ce vor fi analizate bilanțurile contabile ce vor fi depuse de proprietarii de terase din centrul Sibiului. Adrian Bibu a declarat că este de acord cu o analiză a situației, însă este nevoie și de investiții în promovarea turismului în municipiul Sibiu, care să ajute mediul privat și în extra-sezon.

Primarul Sibiului, Astrid Fodor, a susținut proiectul de hotărâre prin care taxa specială ar fi fost de 2 lei, motivând că în perioada 2021 – 2023 cei din Horeca au beneficat de facilități și scutiri din partea Primăriei Sibiu.

Mai mult, primarul Sibiului a declarat că a rămas șocată de profiturile obținute de proprietarii de terase din Piața Mare, care au în administrare spații generoase. Astrid Fodor a declarat că „ar fi o mârșăvie” ca proiectul înaintat Consiliului Local Sibiu să cadă la vot, ca apoi, potrivit reglementărilor privind domeniul public al Sibiului, noua taxa să fie 2 lei.

De aceea a supus aprobării înțelegerea pentru o taxă de un leu, acceptând propunerea liberalilor. „A fost un șoc să văd ce profituri realizează cu sprijinul nostru, al Primăriei. M-am uitat pe bilanțurile depuse de aceștia și sper să fiți în cunoștiință de cauză”, a spus Astrid Fodor, în ședința Consiliului Local Sibiu, înainte să accepte compromisul cu liberalii sibieni.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

spot_img
Cick spot_img
Ultimele știri

Avioane-cisternă americane au aterizat în România. Baza Kogălniceanu devine punct strategic pentru operațiuni în Orientul Mijlociu

Trei aeronave de realimentare în aer ale Statelor Unite au ajuns în cursul zilei de duminică în România.Este vorba...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect