0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO: Grav accident rutier pe Hula Bradului. 6 persoane au fost transportate la spital

Cele mai citite

6 persoane au fost rănite, duminică dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 1, în zona Hula Bradului.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Brașov, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Bradu, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara șoselei, în stânga sensului de mers.

Conducătorul auto și cei cinci pasageri, tineri cu vârste cuprinse 14 și 19 ani, toți din Bradu, au fost răniți în urma evenimentului.

ISU și Ambulanța Sibiu au intervenit cu mai multe echipaje de prim ajutor la acest eveniment.

Astfel, la locul accidentului au intervenit două echipaje SMURD dintre care unul cu medic, o autospecială de descarcerare, una de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple și o autospecială a Serviciului de Ambulanță Sibiu.

O persoană a rămas încarcerată, un tânăr de 16 ani. Acesta a fost extras de echipajul de descarcerare și preluat de un echipaj SMURD, conștient, în vederea transportului la CPU Luther, întrucât a suferit un traumatism cranian și multiple contuzii.

Un alt minor de 14 ani, care a suferit un traumatism cranio-facial, a fost preluat de echipajul de la Ambulanță și transportat la CPU Luther.

Alte patru persoane au fost preluate de echipajeele de prim ajutor, fiind transportate la UPU Sibiu:

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect