În această săptămână Primăria Sibiu a semnat două contracte pentru elaborarea de documentații în vederea creării unor noi drumuri de legătură: unul care va conecta cartierele Tineretului și Veteranilor cu Calea Șurii Mari și unul care va lega strada Lemnelor de strada Metalurgiștilor.
Contractul pentru elaborarea studiului de prefezabilitate și a altor studii pentru crearea drumului de legătură între cartierele Tineretului și Veteranilor și Calea Șurii Mari s-a semnat recent.
În termen de 3 luni, proiectantul va elabora acest studiu care va analiza necesitatea și oportunitatea investiției propuse.
În urma analizei, specialiștii vor identifica opțiunile tehnice și economice pentru implementare și va propune Primăriei minim 2 astfel de scenarii fezabile.
Studiul de fezabilitate pentru crearea drumului de legătură între strada Lemnelor și strada Metalurgiștilor, studiu geotehnic și cel topografic vor fi elaborate în termen de 3 luni, conform contractului semnat.
Drumul va face legătura între cele două artere prin continuarea străzii Hameiului.
Studiul va oferi soluții tehnice pentru sistematizarea traficului auto, separarea zonelor de circulație destinate bicicletelor și pietonilor și realizarea iluminatului public ecoeficient.
Se au în vedere lucrări de modernizare a carosabilului în zona de pământ din apropierea străzii Lemnelor, amenajarea trotuarelor și a unei piste pentru biciclete, sistemul de colectare și evacuare a apelor pluviale, modernizarea iluminatului public și tubulatura pentru coborârea în subteran a cablurilor suspendate.
“Fiecare drum nou de legătură pe care îl creăm decongestionează traficul pe artere adiacente, foarte aglomerate.
Creăm aceste drumuri de legătură nu pentru a încuraja deplasarea cu mașina, ci pentru a reduce poluarea crescută în punctele de aglomerare.
Drumul care va lega cartierele Tineretului și Veteranilor de Calea Șurii Mari va oferi o alternativă ce va decongestiona circulația de pe viaductul Gara Mică și de pe Calea Șurii Mari.
Cel dintre strada Lemnelor și strada Metalurgiștilor este propus ca alternativă de deplasare spre și dinspre Țiglari, pentru eliberarea străzii Metalurgiștilor”, spune primarul Sibiului, Astrid Fodor.