Anul trecut, comuna Racoviţa a dat „piept” cu problemele economice şi, implicit, sociale create de criză. Cu toate acestea, printr-o abordare realistă a situaţiei, s-a reuşit finalizarea de către primărie a unor proiecte importante. Pe plan cultural, anul acesta, în septembrie, vor fi gazdele „Festivalului de tradiţii şi obiceiuri”, având în vedere că anul trecut au fost cştigătorii acestuia. Primăria a terminat lucrările de canalizare şi refacere a drumurilor principale în Racoviţa şi Sebeşul de Sus. Florina Peciu Florariu, primarul comunei, este de părere că dacă toate merg conform planului în ceea ce priveşte canalizarea, într-un final comuna va beneficia de avantajele unui cartier de oraş. În mare parte, în comună, infrastructura a fost pusă la punct prin reabilitări, reamenajări şi reparaţii, de la iluminat la spaţii verzi, de la trotuare la igienizări şi albii de râuri. De asemenea, a fost depus şi acceptat proiectul pentru alimentarea cu apă potabilă la Sebeşul de Sus, urmând punerea sa în aplicare. „Urmează să depunem un proiect pe turism pentru a fi în concordanţă cu legea picnicului. Îl vom aplica apoi pe Valea Moaşei, iar tot ce vom face va fi ecologic. Am depus şi proiectul pentru reparaţii la drumul DC52, care leagă drumul judeţean de Sebeşul de Sus, precum şi un proiect de reabilitare şi modernizare a străzilor Cornel Lupea şi Gării”, a precizat Florina Penciu Florariu. O altă realizare importantă este intrarea comunei în Asociaţia de Apă pe Judeţ. Astfel, sunt în masterplanul judeţului şi vor beneficia de sprijin în investiţiile majore. „Prioritară va fi infrastructura, apoi activitatea de a-i consilia şi a-i ajuta pe oameni să găsească cele mai bune variante pentru a-şi desfăşura activităţile. Vom face tot ce ne stă în putinţă să creăm toate facilităţile pentru a evita depopularizarea satelor”, mai spune primarul. (R.B.)
Actualizat:
Comuna Racoviţa, la standard de oraş
Cele mai citite
Ultimele știri
Surse: PSD se retrage de la guvernare: miniștrii social-democrați își depun demisiile în bloc în următoarele ore
Partidul Social Democrat (PSD) se pregătește să facă un pas decisiv în scena politică, urmând să își retragă toți...
Articolul precedent




