Ruxandra Cibu Deaconu, președinta USR Sibiu a subliniat, astăzi, în conferința de presă, faptul că, împreună cu Daniel Vidrighin-Bratu, candidatul USR la Primăria Șelimbăr, și Mircea Orlățan, candidatul USR la Primăria Cisnădie, își propune să transforme radical viața oamenilor care locuiesc în cele trei localități, oferindu-le o mobilitate mai bună, posibilități de educație și facilități de sănătate. Practic, acesta spune că unul dintre obiective este crearea zonei metropolitane.
„Ne propunem să transformăm în bine viața locuitorilor din Sibiu, Cisnădie și Șelimbăr. Vrem ca legăturile dintre cele trei localități să fie puternice, naturale și utile, vrem ca apartenența la oricare dintre cele trei localități, adică domiciliul din buletin, să nu mai fie o corvoadă pentru nimeni. Vrem școli și grădinițe acolo unde locuiesc oamenii, pentru a nu-și mai plimba copiii zeci de kilometri pe zi, în cozi și aglomerație”, afirmă Ruxandra Cibu Deaconu.
Aceasta l-a prezentat drept candidat la Primăria Cisnădie pe Mircea Orlățan, însă acesta nu i-a dat voie să vorbească despre proiectele sale, decât într-o viitoare conferință de presă a partidului. Mircea Orlățan a făcut doar poza de prezentare lângă Ruxandra Cibu Deaconu, candidatul USR la Primăria Sibiu, și Daniel Vidrighin-Bratu, candidatul USR la Primăria Șelimbăr.