Fotbaliştii medieşeni s-au reunit luni după-amiaza la stadionul municipal. 30 de jucători au fost prezenți pe teren, dintre care trei sunt jucători noi-veniţi. Aceştia au efectuat un prim antrenament de reacomodare la efort. Antrenorul Dan Matei spune că deşi urmează un retur de campionat extrem de dificil, are mari speranţe ca la finalul campionatului echipa de pe Târnava Mare să termine pe un loc bun, în clasamentul ligii 1.
„Ne aşteaptă un retur de campionat extrem de dificil, datorită faptului că vor retrograda şase echipe. Am toată încrederea că multă disciplină, muncă şi sănătate, împreună cu întreg staff-ul clubului, vom face lucruri bune şi la sfârşitul campionatului să terminăm bucuroşi în liga 1”, a explicat Dan Matei, antrenorul Gazului Metan.
„Ţinta” pentru 2015
„Pentru anul 2015, obiectivul meu este acumularea a cât mai multe puncte, care să ne ducă cel puţin peste locul retrogradării. Cu cât vom urca în clasament, cu atât mai bine. Din cele 51 de puncte puse în joc, să fac cât mai multe posibile”, a conchis Dan Matei.
Trei jucători noi
La reunirea lotului au fost prezenţi trei jucători noi. Este vorba despre mijlocaşii Alex Muntean şi Elton de Oliveira Santos, jucător de origine braziliană, respectiv atacantul ghanez Godfred Bekoe.
Gaziștii se vor pregăti la Mediaș până pe data de 26 ianuarie, când lotul va pleca în cantonament, în Antalya, unde vor avea loc mai multe jocuri de verificare, în perioada 27 ianuarie – 11 februarie.
Galerie Foto: