Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a făcut publică, pe site-ul propriu, lista câștigătorilor Galei Cercetării Românești, ediția 2024. Printre aceste nume se află și cel al prorectorului ULBS pentru Cercetare, Inovare și Internaționalizare, profesorul Andrei Terian.
Gala Cercetării Românești este o competiție care recunoaște și premiază excelența în cercetare, promovând rezultatele cercetătorilor români în societate.
Anul acesta este pentru prima dată când vor fi recompensate financiar proiectele cercetătorilor de elită pe plan național, reprezentând 11 domenii științifice.
Acestea sunt:
1. Științe inginerești – Premiul „Henri Coandă”;
2. Matematică și informatică – Premiul „Grigore Constantin Moisil”;
3. Științele pământului, mediu și schimbări climatice – Premiul „Grigore
Cobălcescu”;
4. Științele vieții – Premiul „George Emil Palade”;
5. Chimie – Premiul „Raluca Rîpan”;
6. Energie și materiale avansate – Premiul „Nicolae Vasilescu Karpen”;
7. Fizică – Premiul „Șerban Țițeica”;
8. Biotehnologii – Premiul „Gheorghe Ionescu-Șișești”;
9. Științe umaniste – Premiul „Dimitrie Cantemir”;
10. Medicină – Premiul „Ana Aslan”;
11. Științe sociale și economie – Premiul „Mattei Dogan”.
Pentru domeniul Științe umaniste au existat șase finaliști, premiul „Dimitrie Cantemir” fiind câștigat de prorectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.
„Îmi place să văd în acest premiu nu doar o realizare personală, ci și o confirmare a eforturilor pe care le-am depus în ultimii 10 ani alături de colegii mei de la Facultatea de Litere și Arte a ULBS. Împreună cu ei, am încercat să introducem în cercetarea literară românească unele dintre cele mai noi concepte și metode de analiză a fenomenului literar, precum world literature și digital humanities, dar și să depășim prejudecata că literatura română nu poate oferi subiecte academice de interes internațional. Sigur, mai sunt multe de făcut în ambele direcții, dar cred că acest premiu îmi arată că suntem pe drumul cel bun.”
Valoarea totală a premiilor competiției este de 3,3 milioane de lei.
Gala Cercetării Românești este un eveniment public, care va fi transmis live marți, 27 februarie 2024, începând cu ora 18.00, pe canalele TVR Info și TVR Internațional, precum și pe canalele online ale Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID).
Mai multe informații despre această inițiativă sunt disponibile aici: https://www.mcid.gov.ro/gala-cercetarii-romanesti/.