Începând cu această săptămână, Primăria Sibiu a anunțat că se reiau reparațiile ample la străzile din municipiu.
“În 2023, un număr de 30 de străzi din Sibiu au fost reparate prin înnoirea completă a stratului de asfalt, pe unele dintre acestea, acolo unde a fost nevoie, refăcându-se și trotuarele. Pentru că vremea se încălzește, reluăm și reparațiile pe străzile din Sibiu. Am emis deja comandă pentru primele 3 străzi, care vor intra în lucru în acest an. În paralel se vor desfășura și lucrări de reparații ale defectelor punctuale de pe străzi, apărute după sezonul rece”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Astfel, următoarele 3 străzi vor intra în lucru din data de 28 februarie:
· Str. Ștefan cel Mare (între viaductul Vasile Aaron și până la ieșirea din Sibiu spre Șelimbăr)
· Str. Frigoriferului
· Str. Vopsitorilor
Lucrările pe străzile Ștefan cel Mare și Frigoriferului vor începe cu reparațiile la trotuare, această etapă executându-se fără restricții în circulație, pe timpul zilei. La final se va freza asfaltul vechi de pe carosabil și se va așterne noul strat, această ultimă operațiune urmând să fie efectuată pe timpul nopții, pentru a reduce disconfortul în trafic.
Pe strada Vopsitorilor, o stradă îngustă, cu sens unic, circulația se va închide în totalitate în perioada lucrărilor – 4 martie – 15 aprilie.