4.2 C
Sibiu
duminică, octombrie 27, 2024

eveniment

Maria Șpan: Povestea mărțișorului. De la varianta alb-negru, la cea cu o pată de culoare

Publicitate

Cele mai citite

Sărbătoarea Mărțișorului marchează, de veacuri, începutul primăverii și renașterea naturii. Folclorul românesc este plin de simboluri și de obiceiuri păstrate, pe cale orală, de secole întregi. Am rugat-o pe Maria Șpan, etnolog și lect. univ. dr. în cadrul ULBS, să ne spună câte ceva din povestea șnurului alb-roșu și despre importanța patrimoniului cultural imaterial pentru noi.

Mărțișorul, înscris în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO

Patrimoniul cultural imaterial (PCI), după cum ne spune și Maria Șpan, este moștenirea culturală intangibilă pe care o purtăm cu noi oriunde am merge și pe care o dăm mai departe generațiilor următoare. „Aș sublinia, de la bun început, faptul că acest element de patrimoniu cultural imaterial, Mărțișorul, a fost înscris de UNESCO, în 2017, în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității (dosarul multinațional a fost elaborat împreună cu Republica Moldova, Bulgaria și Macedonia de Nord). Mărțișorul – un element de PCI prezent în România, atât în mediul rural, cât și în mediul urban – este purtat cu mândrie și de românii din diaspora”, ne relatează etnologul.

Povestea Mărțișorului

Există mai multe de variante ale legendelor noastre folclorice, care mai de care mai năstrușnice. Multe dintre zilele anului au o însemnătate și trebuia celebrate și mare necaz se abate asupra celui care nu respecta acest lucru. „Perioada dintre 1 și 9 martie este numită „Zilele Babelor” sau „Zilele Babei Dochia”. Care este legătura dintre Baba Dochia și mărțișor? Ei bine, există o legendă binecunoscută. Baba Dochia era o babă rea, care i-a dat nurorii sale niște probe aproape imposibile de îndeplinit, cum ar fi: să prefacă lâna albă în lână neagră, să caute fragi copți, deși era luna februarie, și așa mai departe. Cu toate acestea, nora a reușit imposibilul, ajutată fiind de un flăcău frumos, pe numea Martie. Supărată și amăgită și de un soare arzător, Baba Dochia a plecat să se suie în plai. Crezând că anotimpul cald a sosit, a început să-și lase, pe drum, cele nouă cojoace (echivalente cu numărul zilelor urcușului). S-a întâmplat ca, la un moment dat, să vină un ger năprasnic și a înghețat (sau, cum spun alte variante ale legendei, s-a prefăcut într-o stană de piatră). Tensiunile dintre soacră și noră reprezintă, în mod simbolic, opoziția dintre întuneric și lumină, timp friguros și timp cald, timp/an vechi și timp/an nou. Simbolic, această babă semnifică moartea anului vechi. Știm că Anul Nou a fost serbat, de români, până în secolul al XVII-lea, primăvara. Datorită acestei lupte încrâncenate, perioada de la începutul lunii martie este considerată una plină de sacralitate negativă. Astfel, avem nevoie să fim apărați, și cum putem să fim protejați decât cu un mărțișor (inițial, cu rol de talisman)”, ne spune Maria Șpan.

Mărțișorul alb-negru

În ziua de azi, găsim fel de fel de mărțișoare, cu tot felul de simboluri, dar străbunii noștri erau mai simpli. „Se spune că, la început, mărțișorul era alb-negru. Albul semnifică puritatea, iar negrul este considerată – așa cum precizează și Marcel Lutic, în cartea Timpul sacru. Sărbătorile de altădată – culoarea originilor, care preceda creația, un simbol al fertilității, culoarea pământului roditor și al norilor care aduc ploaie. A urmat, apoi, o varianta de mărțișor albastru cu alb, albastrul fiind un substituit al negrului (de altfel, cuvântul sanscrit „nîla” înseamnă atât albastru, cât și negru). Apoi, s-a ajuns la combinația alb-roșu, pe care o avem și noi astăzi. Roșu este o culoare cu un puternic efect asupra simțurilor noastre, un simbol al tinereții, al frumuseții, al sănătății, al începuturilor, al iubirii, bogăției. Este asociat cu începuturile, cu venirea primăverii, cu nașterea. Se spune că roșul protejează. Moneda pe care o agățau strămoșii noștri la acest șnur e acum înlocuită de tot felul de amulete. Ele poartă mereu un mesaj simbolic – aș da un exemplu aici: potcoava, care semnifică urarea de noroc”, ne relatează etnologul.

Publicitate

Cine trebuie să poarte mărțișorul și unde trebuia purtat

Toată lumea poartă cu mândrie mărțișorul la piept, în zilele noastre, dar pe vremuri era o rânduială și aici. „Mărțișorul era purtat, în primul rând de către copii, spre a fi apărați de bolile care sunt aduse de primăvară. Mărțișorul mai era purtat de fete tinere și de neveste, ca ele să fie sănătoase, curate ca argintul și rumene la față ca florile. În trecut, se spune că mărțișorul era pus de fete, la gât, iar de băieți, la încheieturile de la mâni”, ne relatează Maria Șpan.

Cât timp este purtat mărțișorul?

„Specialiștii spun că mărțișorul se poartă măcar nouă zile, sau până la înfloritul florilor, cel mai târziu până la Rusalii. Când se scotea, în mod tradițional mărțișorul se punea la un pom înflorit”, precizează etnograful.

Voi când vă alegeți „baba”?

Fiecare început de martie vine, pentru fiecare, cu posibilitatea de a alege baba. „E interesant că mereu, la sărbătorile din calendarul popular, se poate prevesti ceva. Dacă vorbim despre femei, ele, la începutul lunii, își aleg câte babă (adică o zi, între 1 și 9 martie) și își spun că așa cum va fi ziua aleasă, așa va fi tot anul. Marcel Lutic, în cartea Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, subliniază că, în același mod, flăcăii aflau cum le va fi va fi și aleasa și că așa cum vor fi primele patru zile ale lunii martie, așa vor fi și cele patru anotimpuri ale anului”, ne spune Maria Șpan.

Noi, românii, avem niște tradiții aparte, pline de simboluri și însemnătate. În trecut, oamenii se bucurau de fiecare clipă, de fiecare moment. Vă propun și dumneavoastră, în perioada aceasta, să luați un mărțișor și să-l oferiți unei persoane dragi vouă și să nu uitați să vă trăiți fiecare clipă ca și cum ar fi ultima.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: O casă a fost cuprinsă de flăcări. Trei autospeciale de pompieri au intervenit

Pompierii din Miercurea Sibiului au intervenit, sâmbătă seara, în localitatea Poiana Sibiului pentru stingerea unui incendiu la o casă.Salvatorii...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya