Aparent, ceea ce vreau să vă spun nu are legătură cu actualitatea românească, dar vă asigur că este cea mai elegantă cale de a-i recomanda românului să renunţe – la ceas de cumpănă – la ocupaţia lui favorită în vremuri de fudulie naţională, aceea de a-şi aprinde paie în cap. Ştiţi ce spune înţelepciunea strămoşească?
„Ce-şi face omul cu mâna lui se numeşte lucru de mână şi nici nichipercea nu desface!” Ca să nu se supere nimeni, propun să apelăm la un sfătuitor aflat dincolo de orice suspiciune, deja în veşnicie, şi care şi-a împlinit aici pe pământ misiunea de a răspândi lumina cunoaşterii în sufletele celor pe care i-a iubit, adică în poporul său românesc: Lucian Blaga.
El spune că unitatea în diversitate a lumii este creaţia lui Dumnezeu şi că fiecărui popor Creatorul îi imprimă – precum un sigiliu pe o ceară caldă – un dat spiritual. Este amprenta sa etnică şi se exprimă în decursul veacurilor în creaţia spirituală a poporului respectiv, de la melodicitatea limbii, cântec, coloritul portului popular… până la frumuseţea bisericilor şi a slujirilor prin care dă slavă lui Dumnezeu pentru toate. Şi încă ceva, extrem de important: vibraţia energetică a spiritualităţii unui popor corespunde geografiei locului pe care l-a aşezat Dumnezeu.
Lucian Blaga dă şi exemple. Spaniolii au o ţară cu sol roşu, înfierbântat de soarele torid. Dansurile le sunt clocotitoare şi limba la fel, costumele tradiţionale dominate de roşu aprins şi fustele rotate, în mişcare, imită jocul flăcărilor. Ruşii vorbesc şi cântă precum le este peisajul – întinderi nesfârşite, trezind melancolii profunde că orizontul nu poate fi atins. De aceea cromatica portului şi a decorării bisericilor este vie şi amalgamată, tocmai pentru a contracara această apăsare. Nemţii, aşezaţi pe ţancurile ascuţite şi pantele abrupte ale Alpilor au limba guturală, cu suişuri şi coborâşuri tăioase, ca şi cântările specifice acestui areal geografic: jodlerele. Costumele sunt decorate cu culori puternic contrastante, verde tare, roşu tare.
Despre români Lucian Blaga spune că în peisajul lor până şi Făgăraşii sunt rotunjiţi, asemenea spinărilor unor bivoli care se odihnesc. Peisajul e ondulat, deal-vale, precum obcinele Bucovinei, culorile picturilor bisericeşti sunt într-o paletă armonică naturală, blânde şi temperate, ca şi portul popular. Numai costumul alb-negru din Mărginimea Sibiului mai transmite un mesaj dacic despre confruntarea între umbră şi lumină.
Apartenenţa omului la matricea spirituală hărăzită lui de Creator este sentimentul naţional. Un proverb românesc zice: „Sângele apă nu se face!” Sentimentul acesta nu poate fi diluat de nimic şi oriunde te-ai afla ţi-e dor de ţara ta, adică de „sigiliul” lui Dumnezeu pus la rădăcina neamului tău. Adevărata sursă de pace în lume este cunoaşterea matricei celorlalţi şi îngăduirea lor în concertul cosmic al Creatorului. Orice disarmonie înseamnă gâlceavă.
Toate acestea, puse în cuvânt de o minte luminată, erau ştiute de poporul dreptcredincios prin revelaţie. De aceea bunica ne învăţa: „să-l respecţi şi să-l omeneşti, dar (!!!) să nu te aliezi niciodată cu neam străin împotriva neamului tău!” Ştia ea ce ştia! Când duhurile nu se potrivesc, îţi aprinzi paie în cap, îţi dai foc la valiză şi-ţi vâri puricele în cojoc, să ai de ce să te scarpini!
