În vremea aceasta, când pare că suntem certați cu timpul, puțini își mai găsesc resurse pentru activități benefice comunității. Cei mai mulți dintre noi, când ajungem acasă, stăm cu familia, ne abandonăm într-o canapea și ne uităm la un film.
Zona de confort este o problemă pe care nu o conștientizăm și greu ne dăm seama cât de nocivă e; alegem să nu facem lucruri care ne-ar consuma energia și timpul liber.
Părintele Alexandru Ioniță iese în evidență prin multitudinea de activități pe care le are. Slujitor al Bisericii Ortodoxe și cercetător la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, părintele nu doar că își îndeplinește atribuțiile religioase, dar investește fiecare moment liber în proiecte menite să îmbogățească viața comunității locale. Preotul are numeroase proiecte pentru locuitorii cartierului din Sibiu. Printre cele mai importante se află Casa românească Gușterița și Șura Culturală Gușterița, iar în următoarea perioadă vor avea loc două expoziții organizate chiar de el: Amintiri din fabrica BALANȚA – expoziție foto și sesiune de discuții și Grafică și bunăvestire.
„De când mă știu îmi plac vechiturile și tot ce ține de curtea țărănească. În copilărie mergeam în vacanțe la sat și am rămas îndrăgostit de tot felul de obiecte din această zonă etnografică. Mi-am dorit de mult să fac un muzeu al satului, dar nu am avut unde. În 2017 m-am dus în Gușterița. Motivul principal a fost școala din curtea bisericii, un alt proiect, o altă clădire. Primul mare angajament a fost de a renova școala, care acum se numește Școala Andreiană. După ce am început lucru la școală, mi-am dat seama că nu este suficient spațiu pentru alte activități școlare și am găsit șura casei parohiale, care era și ea nefolosită de foarte multe decenii. Am transformat șura într-un spațiu pentru copii, Șura Culturală Gușterița”, ne spune părintele.
Despre desene și cântarele Balanța
Vernisajul expoziției Grafică și bunăvestire are loc în data de 24 martie. Este o expoziție de desene realizate chiar de preotul Ioniță, lucrări din creion făcute în puținul timp liber.
„Eu sunt autorul desenelor, coordonatorul expoziției și cel care curăță la final. Aceasta este zona la care mă pricep puțin. Îmi place zona de arte plastice și asta am și vrut să studiez, dar acum este un hobby. Cealaltă expoziție este despre cântare. Am ales să fac o astfel de expoziție pentru că în Gușterița trăiesc mulți oameni care au lucrat la fabrica Balanța. Acum a rămas doar stația de autobuz Balanța, care înainte era o clădire imensă. Mi-a venit ideea de a colecta cântare, mai ales după ce am văzut câteva în curțile locuitorilor. Surprinzător, oamenii chiar au reacționat și ne-au trimis cântare de peste tot din țară: de la Oradea, București, Bacău. De multe ori, oamenii nu reacționează la astfel de lucruri, nu se lasă invitați, însă aici lucrurile merg foarte bune. Eu doar am lansat o idee, dar mai departe oamenii au venit cu cântarele în brațe, dintre care multe sunt legate de povești, ori funcționează”, mărturisește preotul.
Un om cu timp pentru toate
În ciuda vieții agitate, Părintele Ioniță împărtășește că secretul stă în gestionarea timpului și dedicarea activităților comunitare. Cu responsabilitățile bisericești pe primul plan, el își găsește liniștea în proiectele sale artistice, lucrate adesea noaptea, ca o formă de compensare și liniștire a minții.
Muncește într-un birou la diverse conferințe și publicații, în cadrul Centrului de Cercetare a Patrimoniului și Istoriei Socio-Culturale: „E foarte diferită munca. Aici se lucrează în pași enormi, iar în parohie mă duc zilnic după ce termin lucrul aici. Tot ce fac în Gușterița fac după lucru, adică în timpul liber. Primele responsabilități ale mele în cartier sunt slujbele bisericești, responsabilitățile legate de administrație, interacțiunile directe cu oameni. Oamenii au prioritate față de toate expozițiile. La expoziții lucrez după 10 noaptea. Și desenele le fac noaptea. E un fel de compensare, așa mă liniștesc”.
Rețelele sociale și pierderea timpului
Telefonul este primul lucru pe care punem mâna dimineața și ultimul pe care îl lăsăm înainte de culcare. Fie că suntem nevoiți, fie că o facem fără să ne dăm seama, telefonul, și în special rețelele de socializare, sunt parte din viața noastră. Părintele consideră că mulți oameni cad pradă distragerilor digitale, iar conștientizarea acestui aspect ar putea contribui la o utilizare mai eficientă a timpului liber.
Oamenii, cea mai mare provocare
L-am întrebat pe duhovnic care este cea mai mare provocare, iar el, oftând, mi-a răspuns: „Oamenii sunt o provocare constantă. Să faci ceva bun pentru comunitate, să îți dedici timpul liber pentru binele altora, și să vezi că totuși sunt oameni care nu văd nimic bun și mereu găsesc nod în papură, e dificil. Pe mine nu mă mai deranjează, însă văd că îi descurajează pe alții. Mulți nu ne-au vizitat nici măcar odată Casa românească sau Șura Culturală și totuși aruncă cu vorbe. Puțini sunt cei care vin să dea o mână de ajutor și cei care vin, nu vin permanent. Sunt oameni care vin punctual, doar pentru un anumit eveniment”.
Ce ar schimba preotul Alexandru Ioniță la Sibiu
„Primul lucru care îmi vine în minte este comunicarea dintre Gușterița și orașul Sibiu. Gușterița este separată de Cibin, iar momentan, de o singură stradă, Calea Gușteriței. Dacă aș putea, aș mai construi vreo două poduri peste calea ferată, să comunice oamenii mai ușor cu orașul. Un alt lucru ar fi să construiesc un loc de joacă în cartier. În toată Gușterița nu există un loc de joacă. S-au construit în oraș atâtea parcuri, iar în cartier urmează să se facă Gușterland, cândva, dar este după deal. Nu cred că o familie cu mulți copii va străbate atâta drum și mai ales că trebuie să de deplasezi cu mașina ca să ajungi la un leagăn. De asemenea, aș conecta generațiile, tinerii să învețe de la cei mai în vârstă, să fie un schimb de idei. Tinerii se dezvoltă într-o lume foarte diferită de lumea celor în vârstă. Observ cum se dezvoltă o prăpastie între cele două generații, iar asta s-ar putea rezolva prin diverse programe susținute de primării, ONG-uri sau de instituții”, răspunde preotul.
„De la bunici am primit credința”
Părintele Alexandru Ioniță ne-a spus că bunicii i-au insuflat credința, iubirea pentru Dumnezeu, lucruri care i-au îndreptat pașii la ceea ce este astăzi. Dacă și-ar descrie copilăria în câteva mirosuri, acestea ar fi mireasma toporașilor și mirosul laptelui crud: „Pășteam vacile și caprele în vacanță la bunici, când eram copil, iar mirosul de lapte proaspăt îmi aduce aminte de copilărie”.
Într-o grabă continuă, părintele Ioniță rămâne ancorat în valorile tradiționale și își dorește o comunitate conectată, în care tinerii să învețe de la cei mai în vârstă, creând astfel un schimb de idei și experiențe.
