11.8 C
Sibiu
luni, mai 19, 2025

Percheziții în județul Sibiu. Un bărbat, reținut pentru un furt de zeci de mii de lei

Cele mai citite

Miercuri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște, au efectuat 3 percheziții domiciliare în localitatea Dobârca, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Dobârca, a fost reținut.

banner
banner
banner

Bărbatul este bănuit că, în noaptea de 16/17 februarie, a intrat într-o societate comercială de pe raza localității Miercurea Sibiului, de unde, cu ajutorul altor doi bărbați, a furat mai mulți tamburi cu cablu electric.

„Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 25.000 de lei.

Mai multe mijloace de probă, bani și documente, au fost ridicate în urma perchezițiilor efectuate.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului în cauză pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Miercurea Sibiului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Săliște”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Gheorghe Roman: Nicușor Dan a câștigat în Mediaș la aprope toate secțiile de votare

Edilul șef al Mediașului le-a mulțumit locuitorilor orașului care au participat la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale.Gheorghe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect