Din 23 ianuarie pensionarii primesc diferența de indemnizație socială, în urma majorării acesteia

spot_img
Cele mai citite

Casa Județeană de Pensii Sibiu anunță printr-un comunicat de presă, că în urma creșterii cuantumului indemnizației sociale pentru pensionari de la 350 de lei, la 400 de lei, la nivel național se vor întreprinde demersurile necesare pentru ca plata diferenţei de indemnizaţie să se efectueze în mod centralizat, odată cu cea de-a doua tranșă de plată a drepturilor restante. Majorarea cuantumului a fost stabilită prin Legea nr.186/2014 a bugetului de stat pe anul 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960/30.12.2014. Plata efectivă se va face începând cu data de 23 ianuarie 2015. „Astfel, cu sprijinul caselor teritoriale de pensii și al instituțiilor prin intermediul cărora se achită pensiile (S.C. Poșta Română S.A. și băncile partenere), diferențele cuvenite beneficiarilor de indemnizație socială, ca urmare a majorării acesteia de la 350 lei la 400 lei, vor fi achitate până la sfârșitul lunii ianuarie 2015, începând cu data de 23 a lunii”, se arată în comunicat.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

SURPRIZĂ la Loto 6/49! Trei numere consecutive pe biletul câștigător și patru premii de aproape 69.000 de lei

Tragerile Loto de duminică, 25 octombrie 2026, au adus noi câștiguri pentru jucătorii din România, iar combinația extrasă la...

Știri pe același subiect