Poliţia locală avertizează medieşenii: Amenzi mari pentru tulburarea liniştii publice în locuinţe

Cele mai citite

muzica-boxeÎn ultima perioadă s-a constatat creşterea numărului faptelor de tulburare a liniştii publice în imobilele de locuinţe din Mediaş, prin utilizarea de aparatură muzicală la volum ridicat sau prin producerea de zgomote cu aparate sau obiecte, atât pe timpul zilei cât şi pe timpul nopţii.

În acest sens, medieşenii trebuie să ştie că în conformitate cu prevederile Legii nr.61/199 privind ordinea și liniștea publică, săvârșirea de fapte de natură contravențională, menționate mai jos, constituie contravenții și se sancționează cu amendă contravenţională de la 200 la 1500 lei, astfel:

Art. 2.
-Pct.25 „tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă„

Publicitate

-Pct.26 „tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.

Pentru sesizarea oricăror fapte de natură contravențională, se poate apela Dispeceratul Poliţiei Locale Mediaş, la numărul de telefon: 0269/841.394.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Eugen Tomac, premierul desemnat de Nicușor Dan

După o lună de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură, președintele Nicușor Dan a anunțat numele premierului...

Știri pe același subiect