Poșta Română e în grevă de astăzi. Ce se întâmplă cu pensiile vârstnicilor

Cele mai citite

Greva declanșată astăzi de angajații Poștei Române nu va afecta distribuirea pensiilor către vârstnici.

Conducerea Poștei Române a dat asigurări că vârstnicii își vor primi pensiile până la jumătatea acestei luni.

„Asigurăm pe cei peste două milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naţionale „Poşta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu îşi primească drepturile în termen, în luna aprilie!

Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 aprilie, aşa cum ne-am asumat angajamentul!”, arată Poşta Română.

Publicitate

Compania Naţională „Poşta Română” precizează că majoritatea covârşitoare, peste 80% dintre salariaţi, îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu cu profesionalism, ca şi până acum.

La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajaţii Companiei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: Vin vărsat pe asfalt: camion răsturnat pe DN1, în județul Sibiu

Un camion încărcat cu vin s-a răsturnat, în noaptea de miercuri spre joi, pe Drumul Național 1, între Porumbacu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect