5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Totul despre biciclete cu Inspectorul Principal de Poliție în cadrul Serviciului Rutier Sibiu: Când vorbim cu copilul despre regulile de circulație și cum putem evita accidentele

Cele mai citite

La finalul anului trecut, Comisia juridică a Camerei Deputaților din România a propus un proiect de lege potrivit căruia persoana care vrea să meargă pe bicicletă sau trotinetă pe drumurile publice trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani. Tot în respectivul proiect de lege s-a impus obligativitatea purtării căștii de protecție, iar în cazul trotinetelor electrice în regim de self-service se va completa un chestionar de 5 întrebări obligatorii în aplicație, referitoare la legislația rutieră.

Județul Sibiu se poate mândri, la nivel național, cu numeroasele piste de biciclete, iar acesta e un motiv de bucurie. În august, Primăria Sibiu a inaugurat cei 3,6 de pistă pentru biciclete în dublu sens, iar în decembrie 2023, municipalitatea anunța că a semnat contractul pentru o nouă pistă, care pornește din parcul Sub Arini spre Zoo, în lungime de aproape 2 km.

Chiar dacă stăm bine la capitolul piste de biciclete, numărul accidentelor în care sunt implicați bicicliștii este în ușoară creștere.

39 de bicicliști implicați anul trecut în accidente

Despre legislație, siguranță și prevenire am vorbit cu Ionuț Natea, Inspector Principal de Poliție în cadrul Serviciului Rutier Sibiu, IPJ Sibiu. Anul trecut, pe raza Municipiului Sibiu, din totalul de 285 de accidente de circulație soldate cu victime omenești, în 39 dintre acestea au fost implicați bicicliști. Din cele 39 de evenimente, în 21 de cazuri, vinovați de producerea accidentelor au fost conducătorii bicicletelor, două fiind soldate cu vătămarea corporală gravă și 19 cu vătămarea corporală ușoară a acestora, iar  în cazul a 18 accidente rutiere produse anul trecut, vina a aparținut conducătorilor de autovehicule, soldându-se cu vătămarea corporală ușoară a bicicliștilor.

„În ceea ce privește situația actuală a evenimentelor produse de la începutul anului până în prezent, au fost înregistrate 4 accidente rutiere în care a fost implicată această categorie de participanți la trafic. Două din vina bicicliștilor și două din vina conducătorilor auto. Din nefericire, însă, din cele patru evenimente, unul s-a soldat cu decesul biciclistului, iar celelalte 3, cu rănirea ușoară a acestora”, ne spune Inspector Principal de Poliție.

De unde începe totul

Așa cum bine știm, totul începe de la educație. Și aici nu ne referim doar la regulile de circulație pe străzile publice. O educare temeinică poate reduce accidentele, iar această educație trebuie oferită de părinte copilului încă de la cea mai fragedă vârstă.

„Din punctul meu de vedere, bicicleta trebuie utilizată cât mai devreme de către copii, pentru a-i ajuta să deprindă abilități fizice, de coordonare și echilibru, dar această pregătire trebuie realizată de către părinți într-un spațiu sigur. Astfel încât, la vârsta de 14 ani, când legislația actuală permite deplasarea tinerilor cu bicicleta sau cu trotineta electrică pe carosabil, aceștia să fie pregătiți fizic și conștienți de riscurile asociate cu participarea la traficul rutier și, totodată, să se poată bucura în siguranță de beneficiile pe care le oferă aceste vehicule în circulația rutieră. Subliniez, astfel, necesitatea  pregătirii corecte si temeinice a copiilor înainte de a începe să circule cu bicicleta pe străzi aglomerate, pentru a putea fi capabili să controleze cu ușurință bicicleta, să cunoască modalitatea de semnalizare la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers și să acorde prioritate în mod adecvat celorlalți participanți la trafic”, explică Ionuț Natea.

Un aspect important pe care Ionuț Natea l-a scos în evidență este și faptul că trotineta electrică este acel vehicul pe care utilizatorul îl poate folosi, în condițiile legii, doar pentru deplasarea pe direcția înainte, pe sectoarele de drum pe care limita de viteză este de cel mult 50 km/h, iar schimbarea direcției de mers se realizează prin coborârea de pe trotinetă, urmând ca utilizatorul ei să traverseze strada ca pieton în toate situațiile în care se realizează un viraj la stânga.

Cum responsabilizăm adolescenții

Inspectorul Principal de Poliție în cadrul Serviciului Rutier Sibiu ne spune că, din păcate, este demonstrat faptul că marea majoritate a oamenilor învață cel mai bine din experiența personală. Situație care pentru ei, polițiștii rutieri, este îngrijorătoare, având în vedere traumele pe care le generează fiecare eveniment rutier și cum afectează acesta participanții la trafic: „Din dorința de a reduce numărul accidentelor rutiere și, implicit, a consecințelor acestora, organizăm permanent activități de informare și educare rutieră în cadrul cărora realizăm ateliere de pregătire, în parteneriat cu ONG-uri din domeniul mobilității, pentru a oferi tinerilor șansa de a-și dezvolta abilitățile, cunoștințele legislative și, de ce nu, încrederea în sine, întrucât cunoașterea înseamnă putere si încredere. Împărtășind cu aceștia situațiile de risc și pericolele existente în trafic, dar și consecințele unui posibil accident, avem convingerea că îi ajutăm să conștientizeze riscurile și îi responsabilizăm”.

De ce se produc accidentele

„Există mai multe cauze pentru numărul ridicat de accidente rutiere în care sunt implicați bicicliștii. În primul rând, trebuie să amintesc faptul că bicicleta reprezintă o categorie de vehicule cu elemente de siguranță reduse, pentru care, potrivit legislației în vigoare, nu există obligația participării la o pregătire practică sau teoretică înainte de utilizarea ei in trafic. De asemenea, aceasta devine tot mai prezentă în circulația rutieră, reprezentând, pentru o bună parte din comunitate, o soluție de deplasare fluentă pe străzile din municipiul Sibiu. Este o alternativă eficienta de deplasare raportat la numărul tot mai mare de autovehicule care, în timpul orelor de vârf, generează ambuteiaje, punând adesea la încercare răbdarea conducătorilor auto”, mărturisește Ionuț Natea.

Astfel, în acest context al circulației rutiere, neatenția participanților la trafic, atât a bicicliștilor, cât și a șoferilor, manifestată prin încălcarea unor reguli de circulație referitoare la: acordarea priorității de trecere a vehiculelor, asigurarea la schimbarea direcției de mers, la modul în care se realizează debarcarea sau a altor preocupări avute în timpul conducerii,  generează producerea de accidente rutiere. La toate aceste cauze se adaugă și vizibilitatea redusă a bicicliștilor, precum si lipsa unei pregătiri teoretice în ceea ce privește legislația rutieră și normele de circulație pe drumurile publice.

Care este cea mai întâlnită greșeală pe care o fac bicicliștii? Dar șoferii?

Ionuț Natea ne mărturisește că o greșeală general întâlnită în circulația rutieră, nu doar la cele două categorii de participanți la trafic, este minimizarea situațiilor de risc pornind de la ideea, eronată, de altfel, că „mie nu mi se poate întâmpla”.

„Referindu-ne strict la greșelile bicicliștilor, acestea sunt neglijarea respectării regulilor de circulație și a semnelor rutiere, nesemnalizarea luminoasă corespunzătoare pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă, neatenția. Putem observa adesea, în special adolescenți, mergând pe bicicletă purtând căști la care ascultă muzică la un volum crescut sau folosind telefonul și ignorând efectiv situațiile de pericol. O altă greșeală este și viteza crescută de rulare, care, coroborată cu altele din cele amintite, conduce la imposibilitatea evitării anumitor situații de risc.

Pe de altă parte, cea mai întâlnită greșeală pe care o fac șoferii ar putea fi neglijarea bicicliștilor și neacordarea suficientă a spațiului și respectului cuvenit acestora pe drumurile publice. Aceștia ignorând faptul că există o diferență considerabilă a raportului de forță între cele două categorii de vehicule. Îi sfătuim și pe unii și pe alții să circule prudent și responsabil, amintindu-le faptul că o bicicletă prezentă în trafic poate reprezenta un loc de parcare în plus, mai puțină poluare și  o fluență a traficului mai bună”, afirmă Ionuț Natea.

Sfaturi pentru cei care, din criză de timp, merg cu bicicleta pe trotuar

Ionuț Natea îi sfătuiește pe toți participanții la trafic să respecte legea și să fie conștienți că pentru a fi respectați în trafic. O deplasare pe segmentul de drum destinat circulației pietonilor poate fi comparată cu oprirea autovehiculelor pe pista de biciclete sau invadarea „drumului de cicliști” de către pietoni pentru o deplasare pe promenadă. Mai mult decât atât, într-o notă mai serioasă, trebuie să fie conștienți de faptul că în situația acroșării unui pieton și rănirea acestuia, sunt întrunite toate condițiile producerii unui accident rutier, ceea ce implică întocmirea unor acte procedurale pentru cercetarea săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și antrenează răspunderea penală și civilă.

Cu toate acestea, există anumite segmente de drum în care bicicliștilor le este permis să circule pe anumite porțiuni din zonele pietonale în anumite condiții, mai ales atunci când bicicleta este utilizată, mai degrabă ca o modalitate de relaxare, și unde cele două categorii de participanți la trafic împart drumul într-un mod sigur și relaxat.

Cum putem evita accidentele? Ce putem face noi, ca bicicliști? Dar administrația și autoritățile?

„În primul rând, biciclistul are obligația de a fi permanent atent în trafic și conștient de faptul că aceleași drepturi și obligații îi sunt opozabile ca și oricărui alt conducător de vehicul. În situația în care acesta nu deține permis de conducere sau nu a urmat cursurile unei școli de șoferi, este necesar să își însușească toate noțiunile legislative referitoare la circulația bicicletelor pe drumurile publice. Totodată, un rol important în protecția lui îl au utilizarea echipamentului de protecție, semnalizarea corespunzătoare și starea de funcționare a bicicletei.

În ceea ce privește administrația locală, îi încurajăm să continue dezvoltarea infrastructurii dedicate circulației bicicletelor și întreținerea celei existente. Delimitarea pistei de biciclete de carosabil, ca nou concept definit recent de legislație sub numele de drum pentru cicliști, este importantă și contribuie la sporirea gradului de siguranța  a bicicliștilor.

Noi, în calitatea de autoritate de supraveghere a siguranței rutiere o să continuăm atât activitățile de impunere a legii, dar mai ales cele de informare și educare rutieră împreună cu administrația locală, unitățile de învățământ, partenerii noștri din societatea civilă și membri ai comunității, toți interesați de siguranța bicicliștilor”, clarifică Inspectorul Principal.

Cum trebuie să îți dotezi bicicleta dacă circuli pe drumurile publice

Ghidon – sistemul de direcție al bicicletei trebuie să fie funcțional, astfel încât să poți schimba direcția și să eviți obstacolele cu ușurință;

Far alb și galben – acest far, indiferent că are lumină albă sau galbenă, trebuie poziționat în partea din față a bicicletei. Poate fi un far clasic sau cu LED și trebuie să îți ofere vizibilitate pe timp de noapte, dar și să te facă vizibil vehiculelor care circulă din direcția opusă;

Far roșu – acesta trebuie montat în partea din spate a bicicletei, astfel încât să poți fi observat în trafic de vehiculele care vin din spate;

Un dispozitiv fluorescent-reflectorizant roșu (catadiopter) – în partea din spate a bicicletei trebuie să montezi cel puțin un astfel de dispozitiv, care devine vizibil atunci când este luminat de farul unei mașini sau de o altă bicicletă. Acest dispozitiv este considerat un element pasiv de siguranță;

Alte dispozitive fluorescent-reflectorizante (ochi-de-pisică) – care trebuie montate pe spițele roților, iar atunci când roțile sunt în mișcare, acestea vor forma un cerc continuu. De regulă, aceste dispozitive au culoarea portocalie, însă poți opta și pentru benzi reflectorizante lipite pe cauciuc;

Claxon – bicicliștii pot să își monteze pe bicicletă claxoane, similare ca tonalitate și intensitate cu cele ale autovehiculelor.

Conform reglementărilor din codul rutier, interdicțiile bicicliștilor sunt următoarele:

  • să iei lecții de mers pe bicicletă pe drumurile intens circulate, dacă încă nu știi să conduci o bicicletă;
  • să mergi cu bicicleta pe trotuare, în lipsa pistelor special amenajate;
  • să circuli doar cu o singură mână pe ghidon sau fără să ai ambele picioare pe pedale;
  • să mergi în paralel cu alt biciclist;
  • să transporți o altă persoană pe bicicletă, cu excepția copiilor cu vârsta până în șapte ani, care trebuie transportați doar în scaune de bicicletă omologate (cu marcaj CE), iar bicicleta trebuie condusă de o persoană majoră. Bicicletele care sunt special create pentru mai multe persoane, precum bicicletele tandem sau cargo bikes, nu au această interdicție;
  • să circuli cu bicicleta atunci când există defectiuni tehnice la frâne sau nu ai semnale sonore de avertizare;
  • să te ții de un alt vehicul aflat în mers, să fii remorcat sau să fii impins ori tras de o persoană care se află în alt vehicul;
  • să traversezi strada pe trecerile de pietoni în timp ce ești pe bicicletă;
  • să mergi cu bicicleta când străzile sunt acoperite de gheață, polei sau zăpadă;
  • să mergi cu bicicleta fără să menții contactul roților cu solul;
  • să mergi cu bicicleta pe autostradă;
  • să stationezi cu bicicleta pe drumurile publice pe timp de noapte;
  • să circuli fără să porți îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante în afara și în interiorul localităților unde nu funcționează iluminatul public, de când se înnoptează și până în zorii zilei sau când vizibilitatea este redusă;
  • să circuli cu bicicleta pe alte benzi decât cea de lângă bordură sau acostament, exceptând cazurile în care trebuie să te încadrezi regulamentar ca să virezi la stânga în intersecții;
  • să circuli cu bicicleta sub influența alcoolului, a produselor sau substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora;
  • să transporți orice fel de obiecte care incomodează sau pun în pericol conducerea bicicletei sau ceilalți participanți la trafic.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

CSU Sibiu în colaps… sportiv și managerial

Baschetul sibian este în colaps. Două înfrângeri jenante și rușinoase, în fața Universității Cluj-Napoca, în deplasare, și acasă, cu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect