Profesorii din Sibiu, prezenți la Sesiunea Județeană de Comunicări Știinţifice

Cele mai citite

Profesorii de limbi moderne din județul Sibiu au avut ocazia de a-și împărtăși experiențele și de a promova excelența în educație la Sesiunea Județeană de Comunicări Științifice – Eficiență și calitate în educație, desfășurată pe 9 aprilie 2024.

Evenimentul a reunit cadre didactice din mediul preuniversitar și universitar, precum și studenți de la Facultatea de Litere și Arte din cadrul ULBS.

Deschiderea oficială, care a avut loc în Aula Facultății de Litere și Arte, a fost marcată de discursurile reprezentanților instituțiilor organizatoare, dar și de oficialități academice precum prof. Emilian-Marius NOVAC, Inspector Școlar General, și prof.univ.dr. habil. Andrei TERIAN-DAN, Prorector al Universității „Lucian Blaga”.

Sesiunea de comunicări a inclus șase ateliere organizate în limbi străine (engleză, franceză și germană), la care au participat peste 100 de profesori și studenți. Prin intermediul acestor ateliere, participanții au avut oportunitatea să își pună în valoare creativitatea și competențele educaționale.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Clotilde Armand, CONDAMNATĂ la un an de ÎNCHISOARE. Ce a decis instanța și ce urmează

Fosta primăriță a Sectorului 1, Clotilde Armand, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 București la un an de...

Știri pe același subiect