În luna noiembrie a anului trecut, clubul de scrimă ACS Floreta Sibiu, și-a deschis sala de antrenamente pentru sibieni. După doar câteva luni, copiii pregățiți de antrenorul clubului, domnul Tuzhanyi Gerard, vor participa la prima competiție, organizată la Cluj Napoca.
Antrenamentele se desfășoară în fiecare zi de la 14.00 la 20.00, fiind create grupe pentru mai multe categorii de vârstă.
Ce este scrima și de ce este numit sportul regal al duelurilor?
Scrima este o disciplină sportivă în care se folosesc arme precum spada, sabia sau floreta, pentru a se duela într-un mediu controlat. Scrima este unul dintre cele patru sporturi reprezentate la toate Jocurile Olimpice, începând din anul 1896.
Scrima presupune utilizarea inteligenței pentru a acumula puncte prin atacuri sau prin apărări.
Abilități dezvoltate
Scrima este o disciplina sportivă care necesită nu numai abilități fizice, ci și inteligență, precizie și răbdare, care pot fi aplicate și în viața de zi cu zi, având capacitatea să dezvolte personalitatea practicantului.
Înscrieri
Înscrierile la club sunt deschise tuturor copiilor începând cu 7 ani, vârsta minimă recomandată pentru practicarea sportului și se pot realiza la adresa www.floreta.ro, www.cursuriscrima.ro nr de contact 0749 260 022.
Clubul funcționează la adresa Strada Varului Nr.2d, Sibiu, în intervalul orar luni-vineri, 14.00-20.00.