ULTIMA ORĂ: Bărbatul lovit de un microbuz, în stare gravă la Neurochirurgie

spot_img
Cele mai citite

Bărbatul accidentat grav de un microbuz în timp ce traversa neregulamentar este în continuare în stare gravă la spital.

„Pacientul în vârstă de 54 de ani a fost adus la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu politraumatizat prin accident rutier și în comă.

Acesta a fost diagnosticat cu hemoragie subarahnoidiană, penumotorax și traumatism cranio-cerebral.

În cursul dimineții de duminică, 14 martie, pacientul a fost transferat pe secția Neurochirurgie, de pe secția Anestezie și Terapie Intensivă, conștient, relativ cooperant, stabil hemodinamic și respirator, fără alte probleme care țin de terapia intensivă”, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean Sibiu, Cristina Bălău.

Vă reamintim faptul că un bărbat a fost transportat în stare extrem de gravă la spital, sâmbătă dimineața, după ce a fost lovit de un microbuz pe Drumul Județean 106, la ieșirea din Sibiu.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce traversa prin loc nepermis și fără să se asigure, un bărbat a fost lovit de un microbuz transport persoane condus dinspre Daia spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Avrig.

„Pietonul este inconștient, încă nu a fost identificat”, a transmis, sâmbătă, Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Un echipaj al Ambulanței Sibiu a intervenit pentru a-i acorda bărbatului asistență medicală.

„La sosirea echipajului, bărbatul de aproximativ 55 de ani prezenta traumatisme cranio-faciale și se afla în stare de comă.

După acordarea primului ajutor, bărbatul a fost transportat la UPU Sibiu pentru investigații și tratament”, a spus Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al Ambulanței Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: Moșna, capitala verzei și a sarmalelor pentru un weekend! Ce s-a întâmplat la ediția a XVIII-a

Sarmale, produse locale și tradiții ca pe vremuri! Moșna a sărbătorit cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Verzei.Moșna a...

Știri pe același subiect