3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

A început distribuirea pensiilor pentru luna mai

Cele mai citite

Compania Naţională ,,Poşta Română” a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor de Paşte, suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor fiind de peste 9,3 miliarde de lei, a anunţat, sâmbătă, operatorul poştal naţional.

„Printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Pensii, cât şi al partenerilor noştri din domeniul bancar, pensiile aferente lunii mai vor fi distribuite în avans de către poştaşi, începând de astăzi.

Ne dorim să le putem aduce această mulţumire clienţilor noştri, pensionari, de a avea pensiile cât mai devreme, ca să se poată bucura, aşa cum este normal, de sărbătorile de Paşte în linişte, alături de familie şi cei dragi”, a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Poştei Române.

Conform unui comunicat transmis de Poşta Română, pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către CNPR suma de 1,961 miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339,359 milioane de lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6,346 miliarde de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683,898 milioane de lei din bugetul de stat.

Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor se ridică la peste 9,331 miliarde de lei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect