Ioan Cindrea, Președintele Consiliului Județean Sibiu
„24 ianuarie 1859 este o zi importantă pentru toţi românii. Este ziua în care s-a efectuat marele act al Unirii Principatelor Române cunoscută ca Mica Unire (Marea Unire fiind cea de la 1918). Primul pas spre România a fost efectuat în urmă cu 156 de ani prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Moldova cât şi în Ţara Românească ceea ce a făcut posibilă unirea celor două ţări române: Ţara Românească şi Moldova. Prin actul măreţ al Unirii Principatelor Române s-au pus temeliile statului român modern. În această zi cu o puternică semnificaţie istorică şi încărcată de emoţie nu trebuie să uităm faptele istorice şi pe liderii politicii ai vremii care au făcut posibilă unirea românilor într-un singur stat, începând cu Unirea din 1859 şi încheindu-se cu Marea Unire din 1918. De asemnea, să nu uităm că doar uniţi putem trece peste momentele dificile şi putem trăi într-o societate mai bună. Cu ocazia Unirii Principatelor Române transmit în numele meu şi al Consiliului Judeţean tuturor locuitorilor judeţului şi tuturor românilor toate gândurile bune”.
Ovidiu-Ioan Sitterli, prefectul județului Sibiu
„Se împlinesc, astăzi, 156 de ani de la Unirea Principatelor Române – Moldova şi Ţara Românească. Actul istoric de la 24 ianuarie 1859 a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. Voinţa populară a românilor a fost mai puternică decât interesele străine. Alexandru Ioan Cuza a fost impus ca unic domnitor al Moldovei şi al Ţării Româneşti, în urma alegerilor organizate în cele două principate. Reformele iniţiate de Cuza şi Mihail Kogălniceanu, prim-ministru al guvernului unificat, au pus bazele instituţiilor fundamentale ale statului modern român. Mica Unire de la 1859 reprezintă nu doar o filă de istorie, ci o solidă temelie pe care înaintaşii noştri au clădit un stat naţional tot mai puternic, recunoscut şi respectat de marile puteri. Este de datoria noastră să ne onorăm înaintaşii, să ne cinstim eroii şi să păstrăm vie memoria celor care au adus glorie, pace şi prosperitate poporului român. „La mulţi ani” tuturor românilor, de Ziua Unirii”.