3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

VIDEO: Operațiunea Jupiter continuă și joi. 5 percheziții în județul Sibiu

Cele mai citite

Inspectoratul General al Poliției Române și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție continuă operațiunea Jupiter, pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și a celor de natură judiciară.

Astfel, astăzi, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează peste 140 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, înșelăciune, contrafacere, executare de activități miniere fără permis sau licență, fals, obținere ilegală de fonduri, delapidare, fals, infracțiuni prevăzute de Codul fiscal, furt calificat, fals informatic, distrugere și în domeniul silvic.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Sibiu desfășoară 5 percheziții pe raza județelor Sibiu (3) și Cluj (1) și în municipiul București (1), într-o cauză penală care vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

Pe parcursul zilei, în funcție de evoluția anchetei în fiecare caz, Poliția Română va oferi informațiile ce pot fi făcute publice”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

FOTO: Arhivă

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Călin Georgescu: Nu sunt extremist, nu sunt fascist, sunt un român care își iubește țara

Candidatul independent Călin Georgescu a afirmat, luni, că nu este extremist, aşa cum este "acuzat", ci este doar "un...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect