Școala biblică de la Biserica Ortodoxă din Gușterița, prin implicarea Școlii Andreiana și a unui grup entuziast de părinți din Sibiu, își reia cursurile. În 9 și 26 iunie, de la ora 17.00, la Biserica Gușterița, toți cei care vor să se inițieze sau să aprofundeze studiul celei mai citite cărți din toate timpurile, sunt așteptați la un nou modul, având ca fundament Scriptura.
Peste 40 copii înscriși deja
Întâlnirile programate pentru luna iunie reiau tradiția „școlii biblice”, care a debutat în 23 noiembrie 2016 și a fost întreruptă în perioada pandemiei. Modulul se adresează atât copiilor (preșcolari și școlari), cât și adulților. Discuțiile se vor axa pe evanghelia duminicală, parabole biblice, dar și pe exegeză ori recomandări de lectură. Totodată, nu vor lipsi nici abordările libere pe temele propuse, în care se încurajează creativitatea și implicarea participanților.
Școala biblică are, la acest moment, 63 membri, dintre care 40 sunt copii. Pe lângă studiul și dezbaterea subiectelor propuse pentru fiecare întâlnire, comunitatea creată în jurul Școlii Andreiana a desfășurat și o serie de activități conexe, cum ar fi colindatul, serbările prilejuite de diferite sărbători creștine, implicare în social etc.