5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

VIDEO – Discursul viral al unei șefe de promoție: „Școala m-a învățat să mint. Școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi”

Cele mai citite

Discursul șefei de promoție din 2024 de la Colegiul „Mihai Viteazul” din orașul Ineu, județul Arad, s-a viralizat în mediul online.

„Școala m-a învățat să mint”, a afirmat absolventa Iulia Cociuba în fața părinților și cadrelor didactice, precizând că nu are motive să fie recunoscătoare sistemului care a dezamăgit mulți elevi.

De asemenea, tânăra a mulțumit profesorilor care „au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră, scrie educatieprivata.ro.

„Deși mulți nu m-au vrut aici, diferența (dîntre medii – n.r.) fiind de doar trei sutimi, iată-mă!

Astăzi, vreau să împărtășesc cu dumneavoastră o perspectivă diferită asupa anilor de liceu. Poate că nu e discurcul clasic de mulțumire și celebrare, dar este unul sincer și reflectă în mod real experiențele mele.

Am petrecut ani de zile învățând pentru note și validare academică și am realizat abia acum cât am pierdut. Am dobândit doar cunoștințe, nu și valori, pentru asta înseamnă, din păcate, școala.

În loc să fie un loc al dezvoltării și învățării, școala a devenit o sursă de frustrare și dezamăgire pentru mulți dintre noi. Ne-am simțit deseori în imposibilitatea de a ne exprima punctul de vedere, de a gândi diferit sau de a fi autentici.

Ce m-a învățat școala? Să mă conformez, să mint, să-mi șterg cu buretele personalitatea și să mă ascund în spatele unor standarde absurde.

Școala a devenit un loc unde performanțele noastre sunt atribuite meritelor instituției și profesorilor, iar eșecurile ne sunt puse în cârcă.

Am avut parte de un sistem care ne-a învățat mai degrabă cum e să fim superficiali și ipocriți, decât să ne dezvoltăm etic și moral.

Astăzi, în fața dumneavoastră, îmi reafirm dorința de a fi autentică și de a lupta pentru valorile în care cred. Știu că acești discurs deranjează, dar sper să fie și un pas spre conștientizarea unor probleme care au fost băgate sub preș atâta timp.

În încheiere, vreau să transmit un mesaj clar: școala ar trebui să fie un sprijin, nu un obstacol.

Nu voi mulțumi sistemului care m-a dezamăgit, însă vreau să-i celebrez pe acei dascăli care au dat o bucățică din ei de fiecare dată când s-au așezat la catedră și care au fost mereu acolo pentru noi.

Cu bune și cu rele, liceul ne-a unit; pentru că aveam un scop comun: să absolvim și uite că am făcut-o. Mult succes! Mulțumesc.”, a spus Iulia în fața profesorilor și părinților.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: CCR va anunța luni, 2 decembrie, dacă va anula turul I al prezidențialelor

Curtea Constituțională a României va anunța luni, 2 decembrie, la ora 17, decizia privind turul I al alegerilor prezidențiale.Curtea...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect