Primarul în exercițiu al Sibiului, Astrid Fodor, a votat la ora 11.15 la Școala Gimnazială numărul 8 de pe strada Lupeni.
„Am votat cu gândul la Sibiu și la sibieni. Am votat pentru o dezvoltare în continuare coerentă a acestui oraș, pe bază de proiecte care sunt nu doar frumoase, dar sunt realizabile și care sunt necesare Sibiului și care au la bază strategiile noastre de dezvoltare pe care le-am elaborat.
Administrația publică locală împreună cu comunitatea noastră. Vorbim de Consiliul Local.
Am votat pentru o echipă care pentru mine reprezintă garanția că își vor respecta votul, jurământul, mai bine spus, pe care îl voi depune la constituirea Consiliului Local, la ședința de constituire.
Și aici mă am în vedere faptul că sunt convinsă că această echipă își va depune toate eforturile și toată puterea și abnegația în interesul orașului și a cetățenilor, a locuitorilor acestui oraș.
În ce privește alegerea primarului, am votat pentru un profesionist în administrație, o persoană cu experiență, o persoană devotată Sibiului și sibienilor și care a dovedit aceasta prin fapte și nu prin vorbe.
Referitor la Parlamentul European, am votat pentru o Europă puternică și unită, dar unită în diversitate.
Sper ca cei care ne vor reprezenta în Parlamentul European nu vor pierde niciodată din vedere interesele României.
Identitatea națională a noastră să o promoveze și să țină cont că România.
E adevărat, numai de la 1 ianuarie 2008 a devenit membru deplin a Uniunii Europene și avem multe de recuperat, motiv pentru care și alocarea fondurilor trebuie făcută în funcție de interesele acestor țări și de ce trebuie ei să recupereze față de cei care sunt membri cu state vechi în Uniunea Europeană”, a declarat primarul Astrid Fodor.