Comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii au făcut demersuri pentru decontarea tratamentului hepatocarcimonului cu microsfere marcate cu ytriu radioactiv, care a fost realizat pentru prima dată unui pacient în ţara noastră, pe 5 iunie, de o echipă multidisciplinară de la Institutul Oncologic Bucureşti şi Institutul Clinic Fundeni, a declarat conf. univ. dr. Mirela Gherghe.
„Prin comisiile Ministerului Sănătăţii de Oncologie, de Radiologie Intervenţională şi de Medicină Nucleară sunt deja făcute demersuri pentru rambursare prin CNAS sau prin Programul Naţional de Oncologie”, a precizat, luni, într-o conferinţă de presă, Mirela Gherghe, care lucrează în cadrul Laboratorului clinic de medicină nucleară a Institutului Oncologic Fundeni.
Mirela Gherghe a precizat că bărbatul căruia i s-a făcut intervenţia pe 5 iunie a beneficiat de gratuitate şi a estimat că aproximativ alţi 300 de pacienţi din România au nevoie de acest tratament.
La rândul său, Istvan Komporaly, managerul firmei care aduce în România microsferele pentru radioembolizarea tumorilor hepatice, a afirmat că intervenţia costă până la 20.000 de euro.
Mirela Gherghe a menţionat că tratamentul hepatocarcinomului cu microsfere radioactive constă în administrarea acestora prin cateterism arterial.
„Radiologul specialist în radiologie intervenţională cateterizează selectiv artera care hrăneşte practic şi care determină creşterea tumorii hepatice şi pe această arteră se introduc aceste sfere marcate cu ytriu, care vor determina iradierea locală a tumorii, cu efecte minime pe ţesutul sănătos din jur şi pe un interval lung, adică acele sfere rămân acolo, prin embolizarea parţială a acelor artere şi iradiază aproximativ o lună tumora respectivă, iar noi evaluăm beneficiile tratamentului, după o lună, până la trei luni, practic la trei luni putem stabili exact ce beneficiu a avut tratamentul pentru pacient”, a spus Mirela Gherghe.
Ea a punctat că acest procedeu este recomandat la pacienţii cu hepatocarcinom în stadii avansate, care nu sunt operabile sau la aceia cu metastaze hepatice de cancer colorectal în stadii avansate, care nu au răspuns la terapiile oncologice convenţionale.
Prof. univ. dr. Irinel Popescu, medic primar chirurgie generală la Institutul Clinic Fundeni, a afirmat că primul cetăţean care a beneficiat în România de intervenţia cu microsfere radioactive este un om cu vârsta de sub 50 de ani, cu un hepatocarcinom.
„Cu ani în urmă, acest diagnostic însemna automat o condamnare la moarte, însemna maximum de şase luni de supravieţuire, după care însă am început să dispunem de metode terapeutice, inclusiv chirurgicale.
Bolnavul a fost operat de trei ori până acum, i s-au scos trei noduli de hepatocarcinom în succesiune, de fiecare dată a mai făcut o recidivă şi încă o recidivă, dar chirurgia nu este singura, în afară de rezecţiile care i s-au făcut, dispunem şi de transplant şi posibil să fie şi un candidat la transplant în viitor”, a adăugat Irinel Popescu.