0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Moment zero în județ privind combaterea cancerului. Un proiect pe care Consiliul Județean nu trebuie să-l rateze    

Cele mai citite

Consilierii județeni au aprobat, astăzi, în ședință extraordinară, hotărârea privind proiectul „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în domeniul oncologiei”, în vederea depunerii acestuia în cadrul Programului Sănătate, Obiectiv specific RSO4.5 Asigurarea accesului egal la asistență medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR).

Valoarea totală a proiectului este în cuantum de 24.999.842,14 lei (inclusiv TVA), în timp ce contribuția proprie în proiect a Consiliului Județean este în sumă de 499.996,85 lei, reprezentând contribuția de 2 % din valoarea eligibilă a proiectului.

Situația reală din Spitalul Județean          

Consiliul Județean Sibiu va depune proiectul “Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în domeniul oncologiei” pentru obținerea de fonduri europene. Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, aflat în subordinea CJ, derulează Programul Național de Oncologie cu aproape toate subprogramele de activitate curentă și Cost-Volum, de diagnostic, tratament și monitorizare beneficiind un număr de aproximativ 1000 de pacienți la nivelul anului 2023.

Unitatea nu are în gestiune SPECT CT, echipament medical care este absolut necesar în activitatea de diagnostic a pacienților oncologici. Una dintre condițiile obligatorii pentru derularea Programului Național de Oncologie este deținerea în structura organizatorică a Spitalului a unui punct farmaceutic de preparare sterilă a medicamentelor pentru chimioterapie, imunoterapie și antibiotice, separat de Farmacia unității sanitare.     

”Perioada de așteptare pentru realizarea unei examinări CT în spital în acest moment este de 3 luni și 6 luni pentru RM”    

„SCJU Sibiu are în structură Oficina Citostatice, în cadrul Farmaciei 2, acest compartiment fiind dedicat secțiilor clinice de Oncologie și Hematologie, aici preparându-se soluțiile citostatice, manual, în izolatoare cu presiune negativă. Din aprilie 2023 până în aprilie 2024 (un an calendaristic) s-au efectuat un număr de 1324 de investigații CT pentru pacienți oncologici în regim de ”monitor” adică investigații care urmăresc în dinamică evoluția pacienților cu cancer.

Aceasta înseamnă că au fost examinați un număr de 4,5 pacienți /oncologici / zi în evoluție. Urmărind sumele alocate investigațiilor CT de către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Sibiu, laboratorul de Radiologie și Imagistică medicală a consumat aproximativ un sfert din totalul cheltuielilor pentru sistemul de monitorizare, ceea ce înseamnă că numărul aproximativ de solicitări de investigații CT pentru pacienți oncologici în județul Sibiu este de aproximativ 18-20/zi.

Laboratorul de Radiologie Imagistică medicală a efectuat în perioada ianuarie 2024 – aprilie 2024 (în 90 de zile) un număr de 3650 CT în UPU, 1346 CT 1, 361 CT 2, un total de 5357 de examinări. Din totalul examinărilor au fost diagnosticate (în 90 de zile anul acesta) un număr de 634 (aproximativ 11 cazuri de pacienți cu cancer/ pentru cele două aparate CT ale secției). Din aceste 4,5 cazuri în medie sunt monitoare și 5,5 cazuri sunt pacienți nou diagnosticați. Perioada de așteptare pentru realizarea unei examinări CT în spital în acest moment este de 3 luni și 6 luni pentru RMN”, susține conducerea Consiliului Județean.

Numărul mare de cazuri de pacienți cu cancer diagnosticați și monitorizați în cadrul Laboratorului de Radiologie și Imagistică Medicală justifică necesitatea formării unui nucleu cu aparatură modernă de imagistică medicală de înaltă performanță care să permită accesul facil la diagnostic și evaluare a pacienților cu diferite tipuri de cancer, necesarul pentru județul Sibiu fiind de minim 15 pacienți / zi. Aparate moderne sunt necesare și pentru reducerea dozelor de iradiere pentru pacienții oncologici care atunci când sunt monitorizați efectuează un număr mare de investigații. Astfel, se constată necesitatea și oportunitatea de noi investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în domeniul oncologiei. Prin proiect se propune achiziția următoarelor echipamente: Sistem spect CT – Sistem robotizat de compunere pentru preparate sterile de medicamente citostatice, Computer tomograf, Ecograf fix cu elastograf și Ecograf mobil doppler color.

Cifre sumbre

Conform Planului Național de Combatere a Cancerului, cancerul a fost și va rămâne în continuare o problemă majoră de sănătate publică, atât la nivel național, cât și la nivel mondial, fiind prima sau a doua cauză de decese premature (la vârste cuprinse între 30 – 69 ani) în 134 de țări. Din nefericire, această afecțiune este responsabilă de aproximativ 10 milioane decese în anul 2020, una din 11 femei și unul din 8 bărbați decedând din cauza acesteia în fiecare an.

Pe de altă parte, estimările World Cancer Report 2020 arată că atât incidența, cât și prevalența acestei afecțiuni sunt în creștere, ceea ce ne obligă la măsuri imediate pentru limitarea poverii bolii. În UE, în anul 2020, au fost înregistrate 2,7 milioane noi cazuri de cancer și 1,3 milioane decese datorate acestei maladii. Conform Globocan, în România, în anul 2020, au fost înregistrate 98.886 noi cazuri de cancer (53.881 cazuri la sexul masculin și 45.005 cazuri la sexul feminin) și 54.486 decese (31.886 decese la sexul masculin și 22.600 decese la sexul feminin).

Cele mai frecvente localizări, la ambele sexe, au fost în ordine descrescătoare, colorectal, plămân, sân, prostată, vezică urinară. La sexul feminin, cele mai frecvente cancere au fost înregistrate în strânsă legătură cu următoarele localizări: sân, colorectal, col uterin, plămân, corp uterin.

La sexul masculin, cele mai frecvente cancere au fost înregistrate, în strânsă legătură cu următoarele localizări: plămân, prostată, colorectal, vezica urinară, stomac. Astfel, nevoia de facilități care să poată oferi, la un nivel superior, servicii de diagnostic, tratament și monitorizare prin investiții în unitățile sanitare devine una evidentă, susțin reprezentanții Consiliului Județean.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect