Sunt o molimă a spațiului virtual. Îi găsim dându-și cu părerea despre orice subiect, orice mențiune postată de oricine pe internet. Neobosiți și vajnici aflători în treabă, ei știu întotdeauna, din spatele unui rebut de laptop sau tentativă de smartphone, cum trebuie făcute lucrurile, ce e mai important pe agenda publică sau privată, ce judecăți de valoare sunt legitime pentru un subiect sau altul.
„Prostul satului”, analist de facebook
Sunt veșnicii plictisiți, postacii de serviciu, care și-au făcut un ideal în viață de a se încadra între „idioții utili” care dau culoare vieții de zi cu zi. Astfel, datul cu tastatura a devenit cea mai răspândită și contagioasă formă de vizibilizare a prostiei.
Dacă până oareșce vreme în urmă „prostul satului” de pe vremuri (de care vorbea Umberto Eco) era cel care, „prea puțin înzestrat de mama-natură, atât în sens fizic, cât și în sens intelectual, mergea la cârciuma satului, unde consătenii cei răi îi dădeau să bea pe degeaba, ca să se îmbete și să facă vrute și nevrute”, acum o lume întreagă poate să îi „admire” ignoranța și să îl bage în… seama oricui. Pentru că postacul nostru, pe lângă faptul că are un număr limitat de cuvinte la purtător, nu se poate lipsi, în micimea sa lingvistică, să nu apeleze și supraliciteze o vulgaritate exacerbantă, care de nu ar suferi de o crasă creativitate expresivă, ar putea fi măcar indexată la o țâr de inteligență mai mult sau mai puțin nativă.
Ei sunt cei care comentează ostentativ și mereu neîntrebați pe Facebook, pe pagini personale sau instituționale, asumându-și identități diverse. Un loc al lor, unde îți pot manifesta din plin paranoia și debita teoriile lor pe diverse subiecte. Comentează la orice postare, exprimându-și „expertiza” în orice, îi regăsești în subsolul articolelor de pe site-urile sau paginile de fb ale ziarelor încordându-și mușchii și contorsionându-și intelighenția (cu siguranță vor avea o vorbă de duh și pentru acest termen folosit peiorativ) și se vor încăiera abitir între ei atunci când un bun sau ne-bun va arunca piatra în lacul informațional.
Frustrat în viața de zi cu zi, erou (inter)național pe tastatură
E greu de imaginat cum ar arăta lumea virtuală fără acești degenerați ai „satului global”. Așa cum ne vine foarte dificil să ne imaginăm, de altfel, o așezare rurală de oarecând fără acel „prost al satului” de care făceam pomenire. Pentru că viața socială și spirituală a unei astfel de așezări nu se poate lipsi de acest rol, adânc înrădăcinat în tradiția și configurația unei comunități. Diferența e că prin exponentul acestui rol, toți ceilalți oameni sănătoși la cap din vecinătatea sa își puteau drena momentele tensionante, complexele, frustrările, înconjurându-l și asumându-l cu umor terapeutic, cu oareșce gesturi miloase și compătimitoare.
Era acolo, era al comunității, era „prostul lor”, îl puteau vedea, relaționa, ajuta într-un fel sau altul. În „satul global”, postacul de meserie se cufundă cu predilecție într-un anonimat lugubru, jenant, ordinar. El apare doar pentru a mai arunca niscaiva lături în câte un comentariu, după care renaște sub altă identitate, cu alt profil, însă cu aceleași constante aberații.
El întruchipează, în fond, partea cea mai urâtă a fiecăruia dintre noi. Cea pe care majoritatea și-a cizelat-o prin cei șapte ani de acasă, prin educație, voință, bun simț primar etc. El a rămas cantonat însă în acea etapă, a primatelor. Poate e momentul să învățăm, cu toții, să îi privim cu milă, discernământ și să încercăm cumva să îi ajutăm să urce și ei, oricât de puțin, pe scara evoluției.
