Aur şi argint pentru sportivii CSS ªoimii Sibiu la Campionatul Naţional de Culturism

spot_img
Cele mai citite

Palmaresul Clubului ªcolar Sportiv „ªoimii” Sibiu s-a îmbogăţit cu încă două medalii. Ovidiu Secăşan şi Dan Aldea au obţinut titlurile de campion, respectiv vicecampion naţional la culturism. Juniorii, antrenaţi de profesorul-antrenor Ioan Curtean, au reuşit să se facă remarcaţi la categoriile lor şi să pună mâna pe titluri importante. Raluca Buduşan Campionatul Naţional de Culturism a avut loc la Mediaş, la jumătatea lunii mai şi a strâns peste 100 de concurenţi din întreaga ţară. Clubul ªcolar Sportiv ,,ªoimii” Sibiu a participat cu doi sportivi, care s-au dovedit a fi adevăraţi campioni. Ovidiu Secăşan a participat la categoria de 65 de kilograme şi, cu toate că a fost prima lui participare, a demonstrat că este cel mai bun. „La cagoria sa au fost 9 concurenţi. Este primul lui concurs şi ne-a făcut o surpriză foarte frumoasă, obţinând titlul de campion naţional. Ovidiu este student în anul III la Roger, specializarea Marketing. Este un băiat serios, cu perspective bune de viitor”, spune prof. antrenor Ioan Curtean. Dan Aldea a participat la categoria culturism clasic, sistem open şi a reuşit să obţină medalia de argint şi, implicit, titlul ce vicecampion naţional. Acest titlu a venit după ce, cu două săptămâni înainte, a ocupat poziţia a 8-a la Campionatul European din Spania, la aceeaşi categorie. „Dan este student în anul II la Inginerie aplicată, iar din punct de vedere sportiv, un tânăr ambiţios, de perspectivă. Acum va fi o pauză de refacere activă şi apoi vom vedea ce mai urmează. Din toamnă aşteptăm noul calendar competiţional”, adaugă prof. antrenor Ioan Curtean.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: O MAȘINĂ a ars COMPLET în Sibiu

Pompierii sibieni au intervenit pe pe strada Ecaterina Varga din municipiul Sibiu pentru stingerea unui incendiu care se manifesta...

Știri pe același subiect