De curând, Sibiul a fost gazda celei de-a patra ediții „Unstoppable, sport și mobilitate fără bariere”. Evenimentul și-a dorit să aducă în atenția oamenilor importanța mișcării, dar și faptul că există în jurul nostru persoane care ar pedala, dar nu pot singure.
Inițiatorul acestui eveniment este Andrei Rusu, organizatorul, de altfel, și al „Urban Bike Revolution”. Timp de două zile, oameni din toată țara, văzători și nevăzători, s-au adunat pentru a pedala în tandem atât pentru sănătatea fiecăruia dintre ei, dar mai ales pentru sănătatea comunității.
Să-i dăm pedală
Am mai auzit de biciclete în tandem, dar nu am avut niciodată experiența de a mă plimba cu un astfel de vehicul. Până în acest moment….
Merg spre garajul de lângă Parcul Tineretului, unde mi-am dat întâlnire cu Andrei Rusu, organizatorul „Unstoppable”. E ora zece-zece și ceva, când mă apropii de locația stabilită. Trec pe pavajul de pietre până aud niște glasuri. Fac stânga între două blocuri și văd vreo șase oameni care mișună prin apropierea unui garaj. Unii umflă roți, alții testează biciclete. Salut pe fiecare în parte, până dau de Andrei, care scoate o bicicletă în tandem din garaj și îmi spune: „Alege-ți o bicicletă. Primul venit, primul servit”. Mă uit printre printre biciclete, aleg una la întâmplare, una albă, mă uit mai atent la ea, îmi potrivesc scaunul, urc în șa și dau la pedale. Nu mi se pare greu, dar tot am ceva emoții, pentru că în curând se va urca un nevăzător pe scaunul din spate. Fac ceva ture până se mai adună lumea.
Imediat ce au ajuns toți, o luăm în șir indian spre Piața Mică, locul de întâlnire. Aici ne așteaptă grupul de nevăzători. Andrei ține o cuvântare în fața voluntarilor și a participanților, unde ne explică ce trebuie să facem, cum trebuie să comunicăm, ne repartizează după înălțime și greutate și pornim din loc. Ne spune tuturor înainte să plecăm: „Nu este așa de greu. E doar o bicicletă mai lungă. E ca și cum ați conduce un camion. Doar toți avem categoria C, nu-i așa?” Se aud râsete.
Partenera mea de tandem este o doamnă, Lăcră, de la Iași, foarte veselă și pusă pe glume. Pornirile sunt întotdeauna mai grele. Așa este și la plecarea cu bicicleta în tandem. O întreb pe doamna Lăcră dacă este pregătită. „Pregătită!”, îmi spune. Și plecăm, cu stângul, dar mergem bine. Facem câteva ture prin Piața Mare, până găsim un ritm. Constat că trebuie să ai o comunicare foarte bună cu cel din spate, mai ales când pornești sau te oprești, dar și când schimbi vitezele.
Spre pădure
După alte câteva ture, pornim cu toții spre locația unde trebuie să facem picnicul, în pădurea Dumbrava, puțin mai departe de muzeu. Drumul este destul de greu, dar fără incidente. Este foarte cald, curg apele de pe mine șiroaie, dar am o speranță: mai avem puțin și intrăm în pădure. Răsuflu ușurat, în sfârșit umbra! Dar nu apuc să mă bucur prea mult, pentru că văd ditamai dealul ce trebuie urcat în fața noastră. Îi spun doamnei Lăcră să se pregătească, pentru că avem de pedalat din greu. Urmează o altă vale, altă provocare, dar într-un final ajungem. Sunt lihnit de foame. Văd pe o pătură, pe ea trei platouri cu fructe, legume, jumări, cârnăciori, șuncă prăjituri. Îmi plouă în gură. O întreb pe coechipiera mea ce ar vrea să mănânce. „De toate”, vine prompt răspunsul.
Este mai greu să te integrezi într-un grup, ca nevăzător
Drumul înapoi mi se pare mult mai ușor. De fiecare data se întâmplă la fel. Ajungem iar în Piața Mică, fără incidente, de unde mergem să ne alăturăm celor de la „Biciclete Cochete”, la parada de Ziua Iei. Între timp stau de vorbă cu niște participanți.
Angelo Bude este veteran la acest eveniment: „Este a treia ediție la care fac parte. Am mai mai fost la prima și a treia. Cel mai important lucru pentru mine este că vin aci și să cunosc persoane nevăzătoare. Nu mă mai impresionează așa de mult tandemul pe bicicletă, deoarece am pedalat cu Adi, coechipierul meu de astăzi, destul de mult pe trasee montane. Inițiativa este foarte bună, ținând cont că adună niște nevăzători din toată țara. Este foarte greu să comunice între ei. Lucrând cu mai multe feluri de dizabilități, mi se pare că este cel mai greu să te integrezi într-un grup, ca nevăzător”.
Angelo, un munte de bună dispoziție și cu un munte de suflet, îl are coechipier, nevăzător, pe Adrian Tamaș, omul de la care a plecat toată această nebunie cu bicicletele în tandem. „Eu i-am dat ideea lui Andrei de această activitate. Iar cei de la Turul Sibiului ne-au oferit șansa să participăm la Cursa Sibiului. Am mers cu Andrei cu bicicleta în tandem, de la Bistrița până la mare, timp de șase zile. E minunat să întâlnești persoane care te înțeleg, te susțin. Oamenii ne văd în multe feluri, unii ne privesc cu milă, alții ne desconsideră, dar din fericire există și persoane care ne privesc de la egal la egal. Noi asta vrem să transmitem prin acest proiect, dar și prin celelalte inițiative pe care le facem”, îmi mărturisește Adrian Tamaș.
Prima experiență în tandem
Stau de vorbă și cu Deaconescu Nicolae, kinoterapeut din Brașov, care a venit special pentru acest eveniment. „Este primul an în care particip și prima oară când merg cu bicicleta în tandem. A fost puțin greu la început, este mai lungă decât o bicicletă normală și a durat puțin până ne-am sincronizat cu pornirile, cu echilibrul, să evităm obiectele, dar a fost foarte fain. Costi, colegul meu, este deja experimentat, a mai pedalat cu tandemul. Eu nu am mai pedalat demult, iar în pantă nu mi-am dat seama că trebuie să schimb vitezele, așa că am obosit și am urcat pe lângă aceasta. Apoi, la vale, a fost adrenalina mai mare, amândoi ne-am speriat, fiind mai grei, peste 80 de kilograme, pe nisip, roata intra în pământ și vira cum voia aceasta, nu mai aveam control. În afară de nisip erau și pietre, care ne aruncau ca o trambulină. Ne-am distrat. Aș mai repeta cu siguranță experiența, acum pot spune că sunt mai experimentat, pot explica altfel celui din spate. I-aș recomanda oricui să repete această experiență, pentru bucuria mișcării, plus buna dispoziție”, îmi spune Nicu.
Și lui Robert Lisaru i-a plăcut la nebunie această experiență. „Sunt pasionat de ciclism, merg destul de des prin împrejurul Sibiului. Pedalez mai serios din 2018, am vreo 30000 de kilometri la activ. Nu am mai participat la astfel de evenimente. Experiența de astăzi a fost una foarte interesantă, inedită pentru mine. Nu am mai avut până acum contact cu persoane nevăzătoare și am rămas uimit să aflu cum navighează aceștia în lumea aceasta fără unul dintre simțurile primare. Au auzul și mirosul mai adaptate decât le avem noi, iar când copilotul era în spate, auzeam că spune: «Intrăm în pădure acum» sau «Mmm…, trecem pe lângă un local» și eu nu observasem, eram atent la altceva”, îmi spune Robert.
Pedalatul printre stropii de ploaie
Nu mai stăm mult la povești, deoarece trebuie să o luăm din loc. Mergem spre Parcul Tineretului, unde ne întâlnim cu cei de la „Biciclete Cochete”, dar și cu noii noștri coechipieri. Parcul Tineretul e plin de biciclete împodobite cu flori și de femei, bărbați, copii, îmbrăcați cămăși tradiționale. Facem cunoștință și cu noii participanți. De data aceasta coechipiera mea este o fată de 22 de ani, Adina Florentina Popescu, o explozie de bună dispoziție și un suflet minunat. Ne urcăm pe bicicletă, nu știu dacă am devenit eu mai experimentat sau proporțiile sunt mai bune, dar ne adaptăm perfect la mers. Facem câteva ture prin Parcul Tineretului, în timp ce vorbim verzi și uscate.
Ne împodobim și noi bicicletele cu flori și mesajul cu „Ziua Iei” și plecăm în coloană spre Muzeul ASTRA. Undeva aproape de Grădina zoo, un șuvoi de ploaie se revarsă din plin peste noi. Pedalăm în continuare râzând prin ploaie. Ajungem la muzeu, norii se mai răzbună, câteva raze de soare străpung cerul. Toți participanții se dau jos de pe biciclete și, pe muzica din boxe, se pun la horă.
„Trebuie să te lași dus de cel care conduce”
În toată această atmosferă de voie bună zic că ar fi cazul să mai „iau oamenii la întrebări”. Așa că stau de vorbă cu Ioana Stănculescu. Are 23 de ani și este sibiancă. „Este prima oară când particip la un astfel de eveniment. Am auzit de anul trecut de acesta, dar nu am putut veni atunci. E prima oară când merg cu bicicleta în tandem. Este o experiență interesantă, în care te conectezi cu cealaltă persoană mai mult decât dacă ai merge unul lângă altul. Tu trebuie să te lași dus de cel care conduce, trebuie să ai încredere în pilot. Am avut ocazia să văd cum se descurcă persoanele cu deficit de vedere și să am ocazia să îi ajut”, îmi mărturisește Ioana.
Avem foarte multe de învățat de la nevăzători
Cristian Beckert este destul de implicat în activități de voluntariat. Este iubitor de natură, de munte, de sport. „Mi s-a părut foarte interesantă ideea lui Andrei de a ajuta persoane cu dizabilități de vedere. Încerc să pun umărul ca să facem o lume mai bună. Este al patrulea an de când particip. Anul acesta a fost puțin diferit față anii trecuți, am avut două ture. Mi-a plăcut tare mult, fiecare ediție are ceva aparte. Interacțiunea cu nevăzătorii este diferită. Avem foarte multe de învățat de la aceștia”, îmi spune Cristi.
Uitându-mă prin jurul meu, o observ pe Adina, partenera mea, nevăzătoare, de tandem. „Sunt din Brașov, spune Adina. Am aflat de la prieteni despre acest eveniment și am zis să particip și eu, că puțină aventură nu strică. Am avut emoții la început, dar mi-au trecut foarte repede și m-am relaxat. Am simțit că mă sincronizez cu persoana care conduce și mi-a plăcut tare mult experiența. Simt că am prins curaj. Cel mai mult mi-a plăcut plimbarea prin ploaie. Când am prins viteză, am simțit că mă mișcam odată cu ploaia sau mai rapid ca aceasta, o senzație de libertate și zbor. Când merg pe bicicletă simt că mă detașez de probleme, le las în spate și că sunt mai împăcată cu mine”.
Ștefan Ililoaica este și el nevăzător și nu este pentru prima oară la acest eveniment. „Am mai participat în 2021 și 2022, dar având în vedere cât de des merg eu pe bicicletă, m-am simțit ca prima oară, în primele minute. Mi-a plăcut tare mult această combinație între plimbare urbană și cea prin natură. În momentul când intri în pădure simți că prinzi energie. Ploaia ce a fost a dat un mare boost, mie chiar mi-a plăcut”, adaugă Ștefan.
Sport și socializare
După un timp, plecăm de la ASTRA și ne îndreptăm spre cazarea coechipierilor noștri nevăzători. Îi lăsăm să se odihnescă până seara, când ne strângem toți la Biblioteca ASTRA la o petrecere cu muzică și pizza. Urmând ca a doua zi să participăm cu la Cursa Sponsorilor.
După toată această experiență, îl găsesc pe Andrei trăgându-și sufletul și îl rog să-mi spună câteva cuvinte: „Anul acesta am avut 22 de participanți. A fost foarte provocator din cauza bicicletelor. Am calculat un număr mai mare, dar am primit mai puține biciclete și atunci a trebuit să ne adăptăm în două grupuri. Participanții au venit din toată țara: Iași, București, Pitești, Bistrița, Cluj, Sibiu, Brașov, Ilfov.
Proiectul nostu se numește Unstoppable, sport și mobilitate fără bariere. Mesajul este pentru nevăzători, și nu numai, să facă sport și să-și găsească oameni în comunitate cu care pot să meargă la ture cu bicicleta. Acești oameni se bucură foarte mult, neavând prea multe opțiuni. Remarcăm că în fiecare an se crează o simbioză între pilot și participant. Nu este greu să lucrezi cu nevăzătorii. Mai greu este până ne obișnuim, noi, ca oamenii tipici, cu aceștia. De obicei suntem tentați să spunem «Vai săracul de el, nu vede», dar eu am auzit cele mai bune glume la aceștia. Ei tot timpul își spun «ne vedem». Este interesant cum privesc oamenii un lucru sau un fapt din alte perspective”.
