0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

FOTO/VIDEO: Tentativă de asasinat asupra fostului președinte american Donald Trump/UPDATE: FBI l-a identificat pe atacator

Cele mai citite

UPDATE: FBI l-a identificat pe autorul tentativei de asasinat asupra fostului preşedinte american Donald Trump ca fiind Thomas Matthew Crooks, un bărbat de 20 de ani din Pennsylvania (nord-est), a informat duminică presa americană, preluată de AFP.

„FBI l-a identificat pe Thomas Matthew Crooks, în vârstă de 20 de ani, din Bethel Park, Pennsylvania, ca fiind persoana implicată în tentativa de asasinare a fostului preşedinte Donald Trump pe 13 iulie în Butler, Pennsylvania”, a transmis FBI într-un comunicat citat de posturile de televiziune NBC şi CBS.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Fostul preşedinte Donald Trump, candidat republican la alegerile americane din noiembrie, a fost evacuat de la un miting de campanie în Pennsylvania, cu sânge pe față, după ce s-au auzit mai multe focuri de armă, scrie Digi 24.

Atacatorul s-a aflat pe un acoperiș, la circa 2-300 de metri de mitingul electoral și a fost împușcat mortal de Secret Service în câteva secunde, dar abia după ce a tras opt focuri asupra fostului președinte.

Acesta a fost rănit ușor, la ureche, dar o persoană din public a fost ucisă, iar alte două grav rănite.

Incidentul s-a produs sâmbătă seara, puțin înainte de ora locală 19, la un miting din Butler, un orășel din Pennsylvania.

Imaginile îl arată pe fostul președinte ducând mâna la urechea dreaptă, în momentul în care se aud împușcături repetate, iar un agent Secret Service îi strigă să se ascundă, iar alți agenți năvălesc pe scenă acoperindu-l.

O parte dintre împușcături provin de la agenții care trag asupra atacatorului, care a fost astfel ucis.

Câteva secunde mai târziu, agentul Secret Service se aude spunând “Atacatorul a fost doborât”.

Agenții încearcă să îl scoată pe Trump de pe scenă, iar acesta se aude spunând: “Stați să-mi iau mai întâi pantoful”, pierdut probabil în momentul în care agenții au năvălit pe scenă pentru a-l acoperi, scrie Biziday.

Ulterior, Trump se ridică și face un semn cu pumnul ridicat, în timp ce pe fața sa se vede sânge, dar și rana de la ureche ce pare a fi una superficială.

O altă persoană, din public, a murit, iar alte două au fost rănite, potrivit Secret Service.

Președintele Joe Biden a fost imediat anunțat și a făcut el însuși o declarație în care a denunțat atacul și a spus că “este recunoscător că Trump este în siguranță”.

SURSĂ FOTO: Digi 24

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...
Articolul precedent
Articolul următor

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect