3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

ALERTĂ METEO: Luni și marți avem 39 și 40 de grade Celsius în județul Sibiu. Codul Roșu de caniculă se extinde în țară

Cele mai citite

Codul Roşu de caniculă se extinde luni şi marţi, temperaturile urmând să ajungă la 42 de grade, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.

Trei sferturi din țară se va afla afla sub Cod Roșu de caniculă, în timp ce câteva județe din Maramureş şi Transilvania vor fi sub cod portocaliu.

În Sibiu vor fi 39 de grade luni, iar marți temperaturile vor urca la 40 de grade.

Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la soare, îmbrăcămintea de culoare închisă şi deplasările la orele prânzului.

„În Maramureş şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, valul de căldură va persista şi se va intensifica.

Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 35…40 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza nopţi tropicale”, transmit meteorologii.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect