Canicula a făcut primele victime în țară, la Iași, acolo unde o persoană a murit și una este în stare foarte gravă după ce au stat în soare.
Când au ajuns la spital, aveau peste 40 de grade și erau inconștienți. Medicii au reușit să le reducă temperatura, însă au apărut complicații, iar în cazul unuia dintre ei a fost declarat decesul, scrie tvrinfo.ro
Cel de-al doilea pacient a fost transferat la terapie intensivă cu prognostic rezervat, însă cu șanse de supraviețuire.
Medicii atrag atenția că este important să cunoaștem simptomele hipertermiei și deshidratării și să acționam cât mai repede.
„Simptomele sunt cefaleea, starea de lipotimie, deci de leșin, faptul că cineva nu se mai poate ține pe picioare.
Apar și edemele la membrele inferioare, dar cel mai important este starea de confuzie, dificultatea de a răspunde, semn al edemului cerebral.
Și mai mulți pacienți care au ajuns ieri la spital la Unitatea Primiri Urgențe au avut aceste simptome, dar au răspuns bine la tratament.
Au fost și persoane care au fost aduse din casă, unele având chiar aerul condiționat pornit în momentul în care au fost descoperite de rude sau vecini, dar se pare că a fost ineficient și aerul condiționat în aceste situații.
Vârstnici, marea lor majoritate, peste 80 de ani, dar cu răspuns bun la tratament, la rehidratatre.
Am constatat că deshidratatrea e destul de severă la multe persoane și oamenii nu percep că nevoia de apă este mult mai mare decât ceea ce pot ei să bea.
În momentul la care devin confuzi, la care își pierd starea de conștiență și nu mai pot comunica, e clar că tratamentul poate fi făcut doar în spital și este un tratament perfuzabil”, spune Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD Iași.