20 studenţi de la cele mai importante instituţii de învăţământ universitar tehnic din ţară şi din străinătate, între care și studenții Academiei Forţelor Terestre din Sibiu, participă, începând de luni, la a patra ediţie a şcolii de vară Bootcamp STS.
Potrivit unui comunicat al STS transmis AGERPRES, studenţii vor avea parte de şapte zile de experienţe IT&C şi activităţi hands-on care îi pregătesc să cucerească viitorul tehnologiei. În această aventură din domeniul comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei sunt ghidaţi de inginerii şi specialiştii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, care organizează, pentru a treia oară, în perioada 29 iulie – 4 august, şcoala de vară Bootcamp STS.
„În premieră, cei 20 de studenţi au avut acces în Centrul de Management al Reţelelor (NOC-STS), locul de unde sunt ţinute sub observaţie, 24/7, infrastructurile, reţelele şi echipamentele STS şi de unde este asigurată intervenţia în situaţia unor incidente la nivelul reţelelor şi sistemelor securizate de telecomunicaţii speciale. În plus, studenţii au avut oportunitatea să fie faţă în faţă cu specialiştii în securitate cibernetică din cadrul Centrului Operaţional de Răspuns la Incidente de Securitate (CORIS-STS) de unde sunt gestionate toate tipurile de incidente şi ameninţări din spaţiul cibernetic“””, se precizează în comunicat.
Conform organizatorilor, programul continuă în judeţul Braşov, iar studenţii vor avea parte şi de exerciţii în teren. „Întreaga săptămână, participanţii vor aprofunda împreună cu specialiştii STS cunoştinţe şi abilităţi practice în domenii critice precum securitatea cibernetică, administrarea reţelelor, dezvoltarea software şi managementul proiectelor IT, blockchain, centre de date, cloud computing, reţelistică, servicii securizate de comunicaţii voce-video-date, INFOSEC, infrastructuri critice şi multe altele. Cei 20 de studenţi vor avea parte şi de exerciţii în teren, unde, împreună cu Salvamont Braşov şi cu ajutorul autospecialelor de multiservicii ale STS, vor asigura comunicaţii securizate”, arată Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
Tinerii selectaţi să participe la Bootcamp STS sunt studenţi la cele mai prestigioase universităţi cu profil tehnic din ţară: Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Iaşi, Universitatea Transilvania din Braşov, Universitatea din Oradea, Universitatea Bucureşti, Academia Tehnică Militară din Bucureşti şi Academia Forţelor Terestre din Sibiu.