0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Carte 100%. Două volume-oglindă despre cum creștem copiii prin poezia răspunsurilor

Cele mai citite

Două volume de poezie pentru copii ale Getei Lipovanciuc ne readuc aminte că sensul răspunsurilor stă în Zâmbet: Curcubeul întrebărilor (vol. 1, Chișinău, 2023, 108 pg. și vol. 2, Chișinău, 2024, 107 pg.).

Preocupată să-i ajute pe copii să înțeleagă lumea din jur și limba română (lumea de jur împrejurul inimii, aș îndrăzni a spune), Geta Lipovaciuc, o poetă tot mai matură în tematică și exprimare, propune jocuri în versuri la o „enciclopedie” de interogații cotidiene. Nici nu aș putea să vă expun toate întrebările dar, ca să înțelegeți jocul de interior al cărților, spun că întrebarea „cine este daltonist?” șade lângă o alta, „cum citesc orbii?” și se leagă de o alta, „cine sunt sfinții?” Și uite așa treci prin toată natura umană și umanitatea naturii.

Modul ei de a scrie mi-a adus aminte de Maestrul Grigore Vieru și de joaca plină de energie a copiilor din grupul Hecenii din Sângerei. Două cărți asemeni unui Golden Buzz peste zgomotul de academism al vremii, două volume ale unui manual de răspunsuri versificate la întrebările copiilor și nu numai. Jocul merge mai la adânc. Citindu-i poeziile, mi-am dat seama de ce literatura pentru copii trebuie sprijinită cu toată inima. E literatura care crește limpezimea copiilor de a descoperi metaforele limbii și încrustațiile sale de nișă cu promptitudine.

Autoarea se înscrie în linia dascălilor de limbă care au înțeles că jocul determină dinamizarea gândirii

Aud de ani de zile că nu se citește în țară. Uneori mă bucur că încă mai rezistăm dinaintea falsificării literaturii prin ideologizare și că pruncii noștri mai au curaj să spună că îl citesc pe Creangă și Ispirescu, că pot povesti real cele citite și că nu le rămâne, de exemplu, străină ori uitată în colț de bibliotecă lectura din Todoreanu ori Mihail Drumeș. Or fi depășite modelele literare și conjuncția lor cu realitatea din cotidian, dar poartă în sine vibrația unei limbi care consună moral și egalizează tonul vorbirii cu tot ce înseamnă conținut de caracter.

Același efort în volumele acestea ale Getei Lipovanciuc. O terță sistemic acordată cu sufletul și multă, multă culoare. Desenele aparțin fiicei sale și provoacă, la rândul lor, o altă gamă de retorică. A cromaticii care însoțește zâmbetul ce ți-l stârnesc răspunsurile. Prin cartea ei de răspunsuri, Curcubeul întrebărilor, autoarea se înscrie în linia dascălilor de limbă care au înțeles că jocul determină dinamizarea gândirii și aprofundarea cunoașterii sincere.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect