11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Incendiu în Cisnădie provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată

Cele mai citite

Echipele de intervenție ale pompierilor sibieni au fost solicitate să intervină în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 4 al unui imobil de pe strada Piața Nouă din Cisnădie.

Incendiul a avut loc în bucătărie și holul apartamentului, cu flăcări vizibile și degajări de fum considerabile. Pompierii au mobilizat două autospeciale de stingere, o autoscară, precum și echipaje SMURD și SAJ pentru a gestiona situația.

Flăcările au afectat o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, iar apartamentul a fost complet inundat cu fum. Intervenția echipelor de salvare a inclus și ventilarea intensă a locuinței pentru a elimina fumul.

În urma incendiului, 10 persoane din imobil au fost evacuate. Dintre acestea, două au suferit un atac de panică și au fost monitorizate de echipele medicale, dar au refuzat transportul la spital, optând să rămână acasă.

Cauza incendiului a fost stabilită ca fiind o lumânare lăsată nesupravegheată. Autoritățile reamintesc importanța supravegherii atente a surselor de aprindere pentru a preveni astfel de incidente, potrivit Slt. Andreea Ștefan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

O tânără din România și-a dat în judecată părinții pentru a obține o pensie lunară de 2.000 de lei

O tânără de 21 de ani din București și-a dat în judecată părinții anul trecut pentru a-i obliga pe...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect