15.2 C
Sibiu
sâmbătă, octombrie 26, 2024

eveniment

EDITORIAL. David Popovici și Bazinul Olimpia

Publicitate

Cele mai citite

David Popovici. Un nume cât o țară la vreme de sănătoasă bucurie. Miercuri seară, David Popovici a obținut a doua sa medalie, bronzul, la Jocurile Olimpice de la Paris, în cursa de 100 metri liber, după ce a câștigat aurul. O performanță pe care alte țări, cu loturi și resurse impresionante, nu au reușit să egaleze palmaresul individual al sportivului nostru. Și o competiție în care a concurat cu cei mai buni înotători ai lumii. „Cred că oamenii de acasă, nici măcar cei din tribună, cei mai mulți, nu-și dau seama cât poți să muncești pentru o sutime. Muncești ani de zile, ani de zile și cineva atinge cu o sutime înaintea ta. Alea două sutimi înseamnă antrenamente nelipsite, sacrificii nenumărate, o echipă foarte bună în jur. Le sunt recunoscător tuturor!”, a spus David Popovici în prima reacție oferită după cursa de 100 de metri liber.

Îl avem pe David Popovici. Unul din cei mai mari sportivi ai lumii. Care printr-o muncă și eforturi greu de imaginat pentru cea mai mare parte dintre noi, ne face mândri că e de „de-al nostru”, că nu ne piere neamul în anonimat și ignoranță. Și că, din când în când, pe lângă Dracula, Ilie Năstase, Nadia Comăneci și Gică Hagi, mai putem anexa câte un brand internaționalizat.

M-au impresionat și cocoșat de emoție sutele, miile de români de pe străzile ori piețele marilor orașe, care au ieșit să sărbătorească performanțele înotătorului. Suporteri care au apreciat și susținut necondiționat sportivul lor preferat. Pentru că David Popovici a știut întotdeauna să nu dezamăgească. Cum care mulțimi? Cele pe care mi-ar fi plăcut, într-adevăr, să le văd mobilizate și în câte o reacție-simbol pentru rezultatele absolut excepționale ale lui David. Măcar așa, după o bere „cu băieții” la o terasă unde să se fi proiectat pe un ecran mic-mic (pentru că nu putem avea pretenția aroganțelor de la Campionatul European de Fotbal, când puteai urmări meciurile și la cea mai infectă tavernă) întrecerea sportivă. S-o fi fâsâit cu totul energia și naționalismul acela frumos, viguros, cu care ne-am refreșuit acum câteva săptămâni, la „fotbalăgeala” campionatului europenist? Ne-o afectat într-atât noul val de covid, încât ne-am pierdut gustul și mirosul pentru rezultatele de excepție ale unui sportiv incredibil de bun?

Publicitate

Înotul nu vinde. La fel ca gimnastica, canotajul, atletismul… De aceea nici nu interesează pe nimeni, chiar dacă sunt cele mai apreciate sporturi în cadrul olimpiadelor moderne. În interviul de 7 minute acordat pentru TVR Sport, ulterior câștigării medaliei de bronz, David Popovici a vorbit și despre greutățile întâmpinate în toți anii de pregătire care au dus la succesul de la JO 2024 și a criticat, într-un discurs-manifest, politicienii și factorii de decizie. „Ne antrenăm în același bazin de la complexul Lia Manoliu, în care am învățat să înot de la patru ani. De-asta sunt și așa bronzat, cu urmele de la ochelari, pentru că înot acolo în aer liber… Iarna se improvizează un balon în care ne-am obișnuit cu frigul și în care un om normal se sufocă după trei minute… Bazinul din interior de la Lia Manoliu e de foarte mult timp… Se promite că se va face ceva, dar nu se începe niciodată nimic”.

David Popovici măcar, fie și în aceste condiții ingrate, a avut / are unde înota. Apropo, mai știe cineva ceva de bazinul Olimpia?

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate

spot_img

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Se oprește alimentarea cu gaze naturale în Șaroșu pe Târnave

Serviciul de distribuție a gazelor naturale va fi sistat luni, 28 octombrie, pe mai multe străzi din localitatea Șaroșu...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya

slot gacor

10 situs togel terpercaya

toto togel 4d

toto slot

toto togel 4d

toto togel 4d

agen togel

situs togel

10 situs togel terpercaya

bo togel terpercaya