Probele scrise din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului naţional de bacalaureat 2024 încep luni, de la ora 9,00.
Conform Ministerului Educaţiei, accesul elevilor în săli este permis, în baza actului de identitate, până la ora 8,30.
Pentru rezolvarea subiectelor sunt prevăzute trei ore, calculate din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor în sală de examen, precizează sursa citată într-o postare pe Facebook.
Probele scrise din sesiunea august 2024 se desfăşoară astfel:
- 19 august – Limba şi literatura română – proba E.a);
- 20 august – Proba obligatorie a profilului – proba E.c);
- 21 august – Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d);
- 22 august – Limba şi literatura maternă – proba E.b).
Primele rezultate vor fi afişate în data de 26 august (până la ora 12,00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12,00 – 18,00, în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 august.
Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de Bacalaureat dacă îndeplineşte, simultan, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise, a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea şi a obţinut, în final, cel puţin media 6.
În cea de a doua sesiune a Bacalaureatului s-au înscris peste 33.600 de candidaţi.
Sunt candidaţi care urmează să susţină toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare, doar pe cele nepromovate.