Casa Județeană de Pensii Sibiu a anunțat că începând cu 1 septembrie 2024 toți pensionarii beneficiari de indemnizație socială vor continua să primească suma minimă garantată de 1.281 de lei, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării.
În cazul în care pensia recalculată este mai mică de 1.281 de lei, diferența se suportă de la bugetul de stat.
Asta înseamnă că, indiferent de cuantumul rezultat în urma recalculării, niciun pensionar nu va primi mai puțin de 1.281 de lei.
Important de reținut
Ca și până acum, în cazul indemnizației sociale pentru pensionari drepturile se evidențiază distinct pe talonul de pensie, astfel:
– cuantumul rezultat în urma recalculării
– suma de plată care nu poate fi mai mică de 1.281 de lei
Indemnizația socială rămâne 1.281 de lei până la sfârșitul anului 2024.
Dacă pensia recalculată este sub cuantumul minim garantat, diferența se va suporta de la bugetul de stat.
Indemnizația socială pentru pensionari crește anual prin legea bugetului de stat.
Indemnizația socială pentru pensionari a fost instituită prin Ordonanța 6/2009 sub forma unei pensii sociale minime garantate. A fost aprobată prin Legea 196/2009. Aceasta prevede o sumă fixă pentru indemnizația socială pentru pensionari care a fost majorată în fiecare an, ajungând de la 300 de lei în 2009 la 1.281 de lei în acest an.
Beneficiază de indemnizația socială în acest moment 17.092 de pensionari, iar în urma recalculării bazate pe contributivitate rămân cu indemnizație socială 13.698 de pensionari (începând din septembrie).
Câți pensionari sunt în Sibiu
Din totalul de 99.145 de pensionari din județul Sibiu, 83.451 vor avea o pensie mai mare de la 1 septembrie 2024. Doar 15.694 de beneficiari vor primi aceeași pensie ca și acum. Creșterea medie a pensiilor, după recalculare, este de 524 de lei.
În funcție de vechimea în muncă (perioada contributivă), valoarea, respectiv procentul de majorare a pensiilor sunt următoarele:
vechime de peste 40 de ani = 1.561 de lei (43%).
vechime până în 25 de ani = 92 de lei (7%);
vechime între 25 și 30 de ani = 261 lei (12%);
vechime de 30-35 de ani = 605 lei (22%);
vechime de 35-40 de ani = 1.107 lei (35%)