5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

ULTIMA ORĂ/FOTO: Trei sibieni au făcut „prăpăd” în magazine. Au furat produse de zeci de mii de lei / UPDATE: Cele 3 persoane vor fi cercetate sub control judiciar

Cele mai citite

UPDATE: Față de cele trei persoane, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

ȘTIRE INIȚIALĂ: Două femei și un bărbat din Sibiu au furat timp de 3 luni din magazine din Șelimbăr și Sibiu produse de peste 20.000 de lei.

Joi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat patru percheziții în municipiul Sibiu, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

„Din materialul probator a rezultat că, în perioada iulie – august 2024, persoanele în cauză, două femei în vârstă de 24, respectiv 48 de ani și un bărbat în vârstă de 43 de ani, toți sibieni, ar fi sustras în mod repetat articole vestimentare, încălțăminte și produse cosmetice din diverse magazine cu puncte de lucru în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr, cu scopul de a le comercializa cunoscuților.

Prejudiciul creat este de 21.000 de lei.

În urma celor patru percheziții domiciliare efectuate astăzi, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor articole vestimentare, încălțăminte și produse cosmetice, cu o valoare de aproximativ 100.000 lei, precum și 1.786 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că ar proveni din activități infracționale.

Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor trei sibieni pentru 24 de ore.

În cursul zilei de mâine, persoanele în cauză vor fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu, în vederea aplicării de măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

De la Biblii foarte vechi, la nanobiblii . 500 de Biblii prezente la Biblioteca Astra, într-o expoziție

Astăzi, vineri, 29 noiembrie, ora 12:00, cu prilejul Zilelor Șaguniene, la Sala Festivă a Bibliotecii ASTRA, Corp A, s-a...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect