Directorul executiv al grupului auto Volkswagen a descris situaţia acestei companii etalon pentru economia germană drept „alarmantă”, la câteva zile după anunţarea unui program de reduceri de costuri şi de închidere a unor uzine chiar în Germania primit cu indignare de angajaţi, relatează agenţia DPA.
Într-un articol scris în ediţia de duminică a publicaţiei Bild, directorul executiv al Volkswagen, Oliver Blume, a menţionat că se impun schimbări radicale pentru a asigura supravieţuirea acestui mare producător din industria auto.
În timp ce vânzările de autovehicule sunt în scădere în Europa, noi concurenţi din Asia pătrund pe piaţa europeană.
„Plăcinta s-a micşorat şi avem mai mulţi oaspeţi la masă”, a ilustrat Oliver Blume evoluţia pieţei auto europene.
Industria auto europeană se confruntă cu provocări fără precedent, „iar conjunctura economică s-a înrăutăţit din nou, mai ales pentru marca Volkswagen„, a insistat directorul executiv.
Cu toate acestea, a promis el, Volkswagen nu va renunţa la producţia din Germania.
„Suntem ferm angajaţi faţă de Germania ca locaţie (de producţie), întrucât Volkswagen a modelat generaţii întregi. Avem angajaţi ai căror bunici au lucrat la Volkswagen. Vreau ca nepoţii lor să poată lucra şi ei aici”, a asigurat Oliver Blume.
Grupul Volkswagen nu a închis niciodată o uzină în Germania şi ultima dată când a lichidat o unitate de producţie în afara acestei ţări a fost în anul 1988.
Însă vânzările sub aşteptări au determinat managementul companiei să examineze reforme ample, cu reduceri de costuri şi posibile închideri de fabrici chiar în Germania, în timp ce sindicatele ameninţă cu acţiuni de protest.