Consiliul Județean Sibiu invită operatorii de transport public de călători să participe la negocierea directă pentru atribuirea a 25 de rute din zona de nord a județului. Ofertele pot fi depuse până joi, 12 septembrie 2024.
Rutele disponibile sunt:
- Mediaș – Bazna Băi – Boian
- Mediaș – Blăjel – Velț
- Mediaș – Blăjel
- Mediaș – Buzd – Brateiu
- Mediaș – Brateiu – Giacăș
- Mediaș – Brateiu – Ațel
- Mediaș – Biertan – Richiș
- Mediaș – Laslea – Nou Săsesc
- Mediaș – Hoghilag – Valchid
- Mediaș – Dârlos – Curciu
- Mediaș – Dumbrăveni
- Mediaș – Micăsasa
- Mediaș – Șeica Mare – Metiș
- Mediaș – Șeica Mică – Soroștin
- Mediaș – Târnava Sat
- Mediaș – Valea Viilor – Motiș
- Mediaș – Târnava – Copșa Mică
- Mediaș – Alma Vii
- Mediaș – Moșna – Agnita
- Agnita – Pelișor – Zlagna
- Agnita – Bârghiș – Apoș
- Agnita – Netuș – Țeline
- Agnita – Dealu Frumos – Merghindeal
- Agnita – Iacobeni – Movile
- Agnita – Chirpăr – Săsăuș
Consiliul Județean Sibiu a organizat până în prezent 9 licitații publice și 5 invitații la negociere directă, dar 25 de trasee rămân neatribuite din diverse motive, inclusiv competiția cu transportul privat și lipsa ofertanților.
Printre cauzele care creează blocaje în atribuirea rutelor de transport public se află existența curselor profesionale destinate navetiștilor, organizate de angajatori pe cheltuială proprie, transportul ilegal de persoane cu autoturisme private, număr redus de persoane interesate etc.
În aceste condiții, Consiliul Județean Sibiu a reluat o nouă procedură de negociere directă, întreaga documentație de atribuire fiind disponibilă pe pagina de internet a instituției, www.cjsibiu.ro , secțiunea Achiziții Publice.