Istoria se repetă. Și asta ar trebui să ne dea de gândit. Dacă știm că se repetă, de ce nu învățăm din greșeli? Calea ferată Sibiu-Agnita: o poveste despre oameni care se zbat să aprindă scânteia de odinioară, care muncesc pentru viitorul turismului de pe Valea Hârtibaciului.
Am fost printre norocoșii care s-au putut plimba cu mocănița pe abur pe ruta Cornățel-Hosman. Am văzut trei turme de oi, vaci, oameni la muncile câmpului. Aveam senzația că am lăsat în urmă un oraș aglomerat și m-am întors în urmă cu zeci de ani, când totul era mai simplu și mai natural.
Pentru a înțelege mai bine munca voluntarilor de la „Asociația Prietenii Mocăniței”, trebuie să știm puțină istorie. În anul 1895, „Societatea Căilor Ferate Locale Sighișoara-Sibiu” începe construcția căii ferate de la Sighișoara. În ciuda dificultăților întâmpinate din cauza inundațiilor, lucrările au fost finalizate la sfârșitul anului 1898, cu o linie de 48 de kilometri până la Agnita. O lecție pe care mai marii noștri ar trebui să o noteze și să o învețe. După 12 ani, calea ferată a fost extinsă cu 62 de kilometri, ajungând până la Sibiu. Traseul trenului traversa orașul Agnita.
Ca urmare a cererii din partea comunității locale, s-a construit o extensie până la Vurpăr, prin Cornățel, adăugând încă 13 kilometri, rezultând o lungime totală a căii ferate de 123 de kilometri. După război, aceasta a fost cea mai lungă cale ferată îngustă din România. În 1912, au fost elaborate planuri pentru extinderea liniei spre sud de Agnita și peste râul Olt. Totuși, din cauza turbulențelor înainte de Primul Război Mondial, această inițiativă a fost suspendată și a rămas doar la stadiul de plan. După război și Unirea Transilvaniei cu România, Căile Ferate Române (CFR) au preluat conducerea căii ferate, dar SCFL a rămas proprietar oficial. În 1948, Ministerul Lucrărilor Publice a achiziționat întreaga rețea feroviară, iar SCFL a fost dizolvată.
În 1965, linia dintre Sighișoara și Agnita a fost închisă din cauza dificultăților operaționale cauzate de curbele strânse și pantelor abrupte. De asemenea, costurile ridicate și viteza redusă de 10 km/h au făcut ca operarea acestei porțiuni să fie nesustenabilă. Șinele au fost demontate și din calea principală din orașul Agnita. În 2001, Mocănița Sibiu-Agnita a încetat să funcționeze după 91 de ani, din cauza lipsei fondurilor pentru întreținerea locomotivelor. Aceasta a fost ultima cale ferată îngustă operată de CFR. În 2003, SFT – Societatea Feroviară de Turism a preluat linia pentru a o folosi în scopuri turistice. Totuși, cinci ani mai târziu, din cauza problemelor economice și a conducerii, SFT a intrat în faliment. Cu excepția unei singure locomotive, toate celelalte au fost vândute la fier vechi sau distruse. Citind acestea, apreciem și mai mult munca voluntarilor care, umăr la umăr, se încăpățânează ca povestea căii ferate Sibiu-Agnita să nu se încheie. Aici țin să îl menționez pe Mihai Blotor, președintele Asociației Prietenii Mocăniței, care nu se lasă ostenit în a promova turismul de pe Valea Hârtibaciului. Mihai Blotor subliniază că, în mod obișnuit, în această zonă pot fi văzute căprioare și mistreți.
Traseul trenului traversează o arie naturală protejată pentru păsări, a doua ca mărime din România după Delta Dunării, parte a rețelei Natura 2000. În zonă mai pot fi observate frecvent berze, stârci cenușii, acvile mici țipătoare și multe alte păsări mai mici, iar în vagoanele trenului sunt afișe informative despre aceste specii. Mihai a declarat că cel mai mare proiect este extinderea traseului, astfel încât turiștii să poată ajunge în cât mai multe comunități locale.
Povestea locomotivei cu abur adusă din Anglia
Vedeta rămâne locomotiva cu abur adusă tocmai din Anglia. După o sută de ani, în România este adusă o locomotivă cu abur. Cei care s-au plimbat cu ea deja sunt foarte norocoși, căci, stând de vorbă cu William Parker, am aflat că anul viitor va fi dusă înapoi în Anglia.
William are 76 de ani, este din Anglia, și spune că e foarte norocos că s-a născut acolo, căci în acea perioadă (1948) sistemul medical era bine pus la punct, la fel și cel al învățământului. Ne-a spus că a studiat la Oxford gratuit, apoi, după absolvire, a plecat în America, devenind expert în imobiliare. La 44 de ani s-a întors acasă și și-a ghidat atenția asupra ingineriei motoarelor cu abur (în domeniul feroviar).
„Pentru repararea lor a fost nevoie de un atelier mare, îți trebuie spațiu. Am avut onoarea să conduc un atelier feroviar faimos. Acel atelier fusese fondat în secolul al XIX- de un inginer foarte priceput. Timp de doi-trei ani am stat la conducere. În 1996 am deschis propriul atelier pentru locomotive. După aproape 30 de ani încă funcționează. Profitul cu care rămân din atelier îl canalizez spre proiecte proprii, cum ar fi reparații și recondiționare de locomotive”, povestește William.
Locomotiva pe abur va pleca spre Anglia, anul viitor
Încă de când am strâns mâna cu William mă gândeam ce l-a făcut să aleagă România, mai exact Sibiul. Răspunsul lui a fost drăguț și sincer: „Nu eu am ales Sibiul, ci Sibiul m-a ales pe mine, prin Asociația Mihai Eminescu. În 2006, regele Charles și președintele fundației au venit cu propunerea de a reporni ceva uitat aici, în Sibiu, și anume calea ferată Sibiu-Agnita. Am fost invitat aici să văd dacă această cale ferată îngustă mai poate fi recondiționată și folosită. Așa l-am cunoscut pe Mihai Blotor, un tânăr extrem de pasionat de trenuri. Împreună cu voluntarii le oferim astăzi turiștilor o experiență de neuitat. Am muncit mult, au venit și experți din afară, iar conducătorii trenului provin din diverse colțuri ale lumii. De exemplu, un mecanic este din Ucraina, altul din Anglia. În urmă cu câțiva ani, împreună cu alți voluntari, am cumpărat o locomotivă pe abur românească. Aș vrea să iau această locomotivă în Anglia pentru a-l recondiționa, însă birocrația ne pune piedici. Este nevoie de un raport făcut de un expert de trenuri, căci deși nu face parte din patrimoniu, trebuie acte ca și cum ar fi. Locomotiva cu abur care este în prezent la Cornățel va mai putea șuiera pe calea ferată de pe Valea Hârtibaciului până anul viitor în septembrie. Recondiționarea ei a costat 100.000 de euro și 20.000 de ore de muncă”, povestește englezul.
Tot acest efort nu ar fi fost posibil fără sprijinul oamenilor ca William Parker, un adevărat pasionat de trenuri cu abur, care a adus experiența și expertiza sa din Anglia în inima Transilvaniei.
Valea Hârtibaciului rămâne una dintre cele mai pitorești și mai puțin explorate zone din județul Sibiu, fiind numită pe bună dreptate și Valea Verde.
