7.9 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Cisnădioara. Festival medieval Anacronism la cetate

Cele mai citite

Festivalul medieval „Zilele Sf. Mihail” are loc la Cetatea din Cisnădioara în ultimul weekend din Septembrie pe 27-29. Este un eveniment  dedicat în special celor tineri, familiilor cu copii, pasionaților de istorie și celor care doresc să evadeze din agitația urbană. 

„Prin acest eveniment creăm un loc, în care călătorim într-o lume de poveste, unde descoperim momentele importante din trecut și trăim aventura acelor vremuri. Este un loc în care ne bucurăm împreună cu toată familia de timpul petrecut, unde putem să ne jucăm și să învățăm, să ne simțim bine și să descoperim lucruri noi. Este un loc în care cei mici pot intra în contact cu istoria într-un mod plăcut prin joc și voie buna și în care descoperim cum erau făcute lucrurile în trecut. Aici întâlnim meșteri, producători locali și artiști care prezintă și păstrează tradițiile vii. Pentru cei care vin singuri este  un loc în care se pot relaxa și bucura de o cetate și un peisaj deosebit”, declară organizatorii. 

În cadrul evenimentului puteți întâlni cavaleri neînfricați, care își demonstrează curajul și priceperea în luptă și ne prezintă armele și armurile lor, călugări pioși care ne împărtășesc povestea și secretele cetății, uriași pe picioroange care îi încântă cu jocuri pe cei mici, meșteri care ne dezvăluie tainele meșteșugurilor de mult uitate, arcașul cetății care ne învață să tragem cu arcul și călăul cetății care îi pedepsește pe cei care încalcă regulile. 

Jocuri și întreceri, prezentări interactive, scenete, demonstrații de lupte și tras cu arcul, ateliere meșteșugărești

Activitățile desfășurate în cadrul evenimentului sunt pentru toate vârstele. Programul conține jocuri și întreceri, prezentări interactive, scenete, demonstrații de lupte și tras cu arcul, ateliere meșteșugărești, vânătoare de comori, joc de roluri și multe altele.

Prin ateliere meșteșugărești se vrea prezentarea modului în care erau făcute lucrurile în trecut și să se ofere posibilitatea publicului sa își testeze îndemânarea.

„Prin jocuri oferim diferite metode să ne întrecem, prin demonstrații arătăm cum se luptau și cum se făceau lucrurile în trecut, prin prezentări povestim fapte interesante și despre rolul lucrurilor din trecut. Prin scenete prezentăm întâmplări și evenimente din trecut împreună cu bucuriile și provocările omul de zi cu zi din evul mediu”, mai spun organizatorii. 

Evenimentul se afla la cea de-a 4-a ediție, la ultima ediție având o creștere de 39% și este organizat de grupul de reconstituire medievală Anacronism din Sibiu, care are o experiență de peste 12 ani în a aduce trecutul în prezent. Grupul vine în fiecare an cu ceva nou, de aceea anul acesta spune povestea bulei Andreanum, un document important din istoria Transilvaniei și își propune sa recreeze procesul prin care se turnau podoabele si bijuteriile din bronz pe vremuri. 

Anacronism fotocreditOvidiuMatiu 1
Anacronism fotocreditOvidiuMatiu 1

Un moment din istorie

Povestea evenimentului se desfășoară în anul 1224, când regele Andrei al II-lea se află într-o situație delicată, nobilii se revoltă împotriva lui iar teutonii își fac de cap la marginea regatului. 

Situația îl împinge pe rege să caute noi aliați în Transilvania, pentru a le câștiga favoarea acestora, regele emite Bula Andreanum, un document prin care oferă privilegii noi coloniștilor sași în schimbul loialității față de coroană. 

Această veste sosește la Cisnădioara, cu ocazia sărbătorii Sf. Mihail, unde spiritele se încing din cauza condițiilor și obligațiilor pe care trebuie sa le îndeplinească locuitorii pentru a beneficia de aceste privilegii. 

În cetate tocmai se pregătește serbarea zilei Sf. Mihail care marchează sfârșitul verii și strânsul recoltei, serbare în cadrul căreia se organizează întrecerile haiducești în care cei voinici se întrec pentru a afla cine este campionul cetății. 

Timp de trei zile aceștia se antrenează și se pregătesc pentru marea confruntare în care trebuie să treacă prin mai multe probe: forță și viteză, tras cu arcul, tăiat cu spada și dueluri în armură. 

Pe lângă toate acestea în cetate erupe o epidemie de dizenterie pentru care trebuie găsit leacul, un pungaș obraznic golește punguțele localnicilor și în jurul cetății bântuie un lup fioros care trebuie prins.

Povesti în care cei curioși pot lua parte intrând în pielea unui personaj din trecut, alături de care timp de trei zile pornește într-o aventură prin care descoperă povestea diferitelor evenimente din istoria locului.  

Un loc uitat, cu o istorie bogată! 

Cetatea Cisnadioarei se află la 12 km de Sibiu și se înalță deasupra satului pe un varf de deal oferind o panorama excelentă. De sus ne bucurăm de un peisaj deosebit cetatea fiind înconjurată de munți și dealuri, în depărtare veghind asupra văii Cisnadiei.

Este printre puținele monumente istorice care se păstrează neschimbată de-a lungul timpului fără modificări sau modernizări aduse ulterior perioadei în care a fost construită. La prima vedere pare un loc nesemnificativ dar de care se leagă nume importante ale istoriei, precum regi, magisteri și al ordinului Cistercian. 

Cetatea găzduiește basilica Sf. Mihail, o bisericuță, care în evul mediu era un centrul de pelerinaj, aceasta atrăgând pelerini datorită locului pe care a fost construită. Biserica se înalță pe un deal abrupt, loc care în evul mediu era asociat cu sf. Mihail și ridicarea la cer. Astfel cei care vizitau cetatea căutau mântuirea în fața Sf. Mihail, Arhanghel care era responsabil de cântărirea faptelor și ridicarea sufletelor acestora la cer. Fiind un Sfânt așa important în trecut Sf. Mihail se bucura pe 29 septembrie de o sărbătoare care marca sfârșitul verii și strânsul recoltei, ocazie cu se țineau jocurile / întrecerile de toamna, din care se presupune că a luat naștere și fotbalul.  

Acum, cetate se află în grija Parohiei Evanghelice și găzduiește diferite evenimente de-a lungul anului. 

Cum s-a născut Evenimentului

Despre povestea Anacronism, ne relatează tot organizatorii evenimentului și membrii trupei în discuție: „Totul a pornit în timpul pandemiei, când în țară erau interzise evenimentele de amploare și se puteau organiza doar evenimentele cu public restrâns. Din dorința de a da timpul înapoi și a ne bucura de frumusețea trecutului obișnuiam să ieșim cu colegii costumați în diferite locații istorice. Totul era  distractiv, dar parcă lipsea ceva, lipsea publicul. Atunci când lucrezi cu publicul și dăruiești ceva din suflet, cei din jur sunt fascinați și admiră ceea ce faci, lucru care oferă o satisfacție și o bucurie de nedescris.

Așa că în una dintre vizitele noastre la cetate am decis sa luam legătura cu cei care administrează monumentul și să le propunem sa facem o expoziție de arme în cetate, aceștia ne-au propus în schimb sa facem un eveniment de 2-3 zile. A fost o surpriză neașteptată, deoarece noi am participat peste tot prin țară la festivaluri dar nu am organizat niciodată un eveniment. Având totuși experiența a 10 ani de reconstituire medievală, în acel moment știam deja cum trebuie sa arate un eveniment dar nu și ce provocări aduce organizarea unuia. Entuziasmați și cu încredere, ne-am propus să ieșim din zona de confort și să încercăm să facem ceva nou. 

În primul și primul rând am stabilit scopul evenimentului, am decis că evenimentul sa fie unul educativ care să se adreseze copiilor. Asta fiindcă noi deja prezentam armele și costumele sub formă educativă, plus că publicul cel mai curios și încântat era format de cei mici. Așa că decizia a fost una naturală, mai trebuia doar să facem un program complet prin care să animăm cetatea timp de 3 zile. Aceasta a fost o provocare, fiindcă activitățile noastre acopereau doar o parte din programul zilei. Așa ca ne-am gândit la toate abilitățile pe care le stăpânim dar nu am avut ocazia sa le prezentăm la festivaluri. Hainele, scuturile și majoritatea recuzitei sunt făcute de noi. Așa ca am decis să aducem aceste cunoștințe publicului prin ateliere de meșteșugărit prin care sa prezentăm nu doar cum arată ci și cum au fost realizate lucrurile în trecut. 

Pe lângă ateliere si prezentări ne-am gândit ca ar fi frumos sa oferim copiilor ceva ce sigur o să le placă. Așa ca ne-am gândit la jocurile din copilărie și le-am introdus în program, ca apoi să ne documentăm legat de jocurile din trecut și să le prezentăm și pe acestea celor mici. Ne-am documentat legat de istoria locului și am descoperit ca Cistercienii aveau printre activitățile lor si ocupația de pisticultori, așa ca am decupat peștișori din lemn, am pus sfoara cu cârlig pe niște bețe și am lăsat copii să pescuiască.  Este incredibil câtă răbdare și voință au cei mici, cu cat mai mici, cu atât mai persistenți.  Acesta era un joc legat de călugări dar pe lângă asta am adus alte jocuri precum, moara, șah, jucării de lemn, dar nu i-am neglijat nici pe cei mari oferindu-le diverse jocuri de precizie si îndemânare. 

Pe lângă activitățile la care ne-am gândit, ne-a venit ideea să folosim documentația care am făcut-o legat de istoria cetății. Aceasta ne-a inspirat să dăm naștere unei povești în care să legăm toate activitățile din cetate. Așa  s-au născut mici scenete prin care spunem povestea locului și a întâmplărilor importante din istorie. Precum Frumoasa poveste a cultului Sf. Mihail. Rolul pe care îl avea biserica în trecut, cum a ajuns în posesia Regelui Ungariei și cum a rezistat atacului mongolilor. 

Povestea s-a conturat și în fiecare an reconstituim un eveniment din trecut care a avut influență în zona aceasta. Modul in care cetatea a ajuns in posesia călugărilor Cistercieni, pregătirile pentru cruciada a regelui Andrei al II-lea, povestea sf. Mihail iar anul acesta Bula Andreanum. Prin acestea vrem să le stârnim curiozitatea la cei mici și să ii introducem în istorie într-un mod plăcut. Aceasta din cauză că și noi am fost inspirați la rândul nostru când eram mici de către festivalul medieval Cetăți Transilvane din Sibiu fără de care azi poate nu am face acest lucru. 

Va așteptăm cu mic, cu mare să ne bucurăm împreună de farmecul trecutului și al acestui loc minunat”. 

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Certitudinile” lui Călin Georgescu: Sucurile conțin nanocipuri, iar omul nu a ajuns la Lună. Ce spune despre piramidele din Egipt

Câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din țara noastră, Călin Georgescu, a declarat recent într-un podcast că sucurile carbogazoase...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect