5.2 C
Sibiu
vineri, noiembrie 29, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

,,Ce se întâmplă noaptea, când dorm?”, carte lecturată în Sibiu de ilustratoarea Stella Dreis

Cele mai citite

În această perioadă, Stella Dreis, o ilustratoare premiată în Germania, este prezentă în Sibiu pentru a-și promova lucrările. În 17 septembrie, ora 16, a fost prezentă la o librărie cunoscută din Sibiu, de pe strada Nicolae Bălcescu, pentru lectura cărții „Ce se întâmplă noaptea, când dorm?”.

Autorul cărții este Dirk Gieselmann, iar ilustrațiile aparțin Stellei Dreis. Evenimentul a fost susținut cu sprijinul asociației KulturTandem International din Germania. Lectura în limba română a cărții a fost posibilă datorită Cristinei Nan, membru fondator al asociației din Germania, ilustratoarea nefiind cunoscătoarea limbii noastre.

„În cartea Ce se întâmplă noaptea, când dorm? este vorba de o lume fantastică, în care o fetiță înainte să adoarmă vorbește cu tatăl acesteia ce se întâmplă noaptea când doarme. Iar părintele o introduce într-un univers fantastic, într-o lume de vis, în care oră după oră se întâmplă câte ceva diferit, începând de la 9 seara până la 6 dimineața. Această carte este pentru copii, dar, cel puțin în Germania, și adulții se regăsesc în ea. A fost prima colaborare între Dirk Gieselmann și Stella Dreis, iar  ilustrațiile sunt un mixt de structuri realizate manual și apoi prelucrate în photoshop, o combinație între analog și digital”, a spus Cristina Nan.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Programul evenimentelor din 30 noiembrie – 1 decembrie 2024 în Sibiu

Crăciunul pe Strada Turnului (Festival)Începe la 10:00 | Strada TurnuluiACS Alma Sibiu - Gloria Buzău (Sport)Începe la 10:00 |...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect