20 septembrie 1974 e o zi istorică pentru România, în speță pentru județele Sibiu și Argeș, dar și una cu mari sacrificii umane, dacă iei în calcul poveștile urmașilor care, efectiv, au lucrat la construcția celui mai frumos drum turistic din lume.
Până în 1989, Transfăgărășanul a fost numit „perla” înfăptuirii socialiste a regimului Ceaușescu. Apoi, imediat după Revoluție, drumul a pus în valoare o zonă turistică exclusivistă, amenajată la cea mai mare altitudine din țară. Completată și înainte, și după Revoluție, de spectaculozitatea telecabinei, care îi dă un farmec aparte turistului ce vizionează traseul de la mare înălțime. Practic, în acele perioade, Sibiul și Argeșul beneficiau sub toate aspectele de cea mai mare mândrie a țării în materie de infrastructură.
După 2000, tot felul de bloggeri și realizatori de emisiuni (cum este Top Gear, de pildă) l-au catalogat drept „cel mai frumos drum din lume”. De altfel, multă vreme, până la căderea comunismului și a Uniunii Sovietice, Transfăgărășanul a fost pus nemeritat în umbră de un alt traseu celebru ce leagă zonele montane cele mai înalte ale Europei. E vorba despre autostrada Albă (în franceză Autoroute Blanche), ce traversează vârful muntos Mont Blanc.
În plus, cu concursul americanilor, Route 66 și drumurile abrupte și șerpuite din Peru, Bolivia și Colombia, care duceau spre celebra civilizația incașă, erau promovate intens, Transfăgărașanul nefiind inclus în marile atlase și lucrări turistice ale lumii. Însă odată cu trecerea la democrație și descoperirea României de către marile agenții de turism și specialiști în infrastructură, Transfăgărașanul se bucură de statutul mult meritat și absolut recunoscut, adică de „cel mai frumos drum turistic din lume”.
Din 1980, nu s-a mai intervenit major cu elemente noi în structura sa din Masivul Făgăraș. Guvernele s-au perindat la putere, însă investiția în infrastructura drumului a fost aproape de zero, acestea mulțumindu-se doar cu reparații și întreținere, deși au existat numeroase surse de finanțare europene sau ale Băncii Mondiale. Probabil, s-a preferat construcția de autostrăzi în detrimentul modernizării drumului, pentru că vorbim de o necesară investiție de zeci de milioane de euro. Mai mult, în continuare pe Transfăgărașan se circulă doar în lunile de vară, pentru că nici posibilitatea prelungirii timpului de exploatare nu este posibilă, ce să mai vorbim despre deschiderea lui circulației rutiere pe tot trimpul anului.
Din fericire, aceste restricții au adus și lucruri bune, în sensul că nu s-au produs accidente sau ambuteiate cu număr ridicat de victime, chiar dacă pericolul unor avalanșe există și în luna iunie. Revenind la partea de responsabilitate care îi revine județului, adică instituțiilor publice din Sibiu, putem spune că aniversarea a 50 de ani de existență a Transfăgărașanului a fost onorată decent, în special de către Consiliul Județean, care se putea eschiva elegant de această aniversare, în favoarea CNAIR. Însă tot de CJ poate depinde și construcția unui „Transfăgărașan mai mic”, păstrând proporțile, desigur.
Este vorba despre porțiunea de drum, deocamdată lăsată de izbeșilte: proiectul asfaltării drumului județean care să lege Sadu, Râu Sadului, Păltiniș și Voineasa (județul Vâlcea) de Transalpina. Deocamdată, drumul este asfaltat până la ieșirea din Râu Sadului. Totuși, vorbim de un mega-proiect ce ar trebui derulat de Consiliul Județean, de zeci de milioane de euro, a cărui finanțare nu poate fi adusă decât din surse externe. Dar odată construit, acesta ar avea același impact economic și turistic ca Transfăgărășanul și poate duce la renașterea stațiunii Păltiniș.
Acum, sibienii, ca să ajungă pe Transalpina, marele rival turistic al Transfăgărașanului în plan național, trebuie să ocolească Mărginimea Sibiului, prin Jina, pentru a coborî în Dobra (județul Alba) și apoi să se conecteze cu Translapina. Cine știe, poate vine și ziua când vom urca pe Transalpina, prin Păltiniș…
CITEȘTE și: Jumătate de secol pentru Transfăgărășan. Din mândria țării a devenit mândria Sibiului – Sibiu 100